Prefectul Handolescu luptă împotriva râmnicenilor

0
65

Decizie controversată!

Prefectul Handolescu luptă împotriva râmnicenilor

Timp de doi ani de zile prefectul Anuţa Handolescu nu a atacat nici o hotărâre a Consiliului Municipal Râmnicu Vâlcea. Nu a spus un cuvânt împotriva proiectului controversat Billa, nu a comentat despre foarte multele concesionări făcute de primărie cu aprobarea consiliului, nu a zis nimic despre miliardele aruncate pentru amenajarea Casei Căsătoriilor, pentru modernizarea bazei de Agrement din Ostroveni ( 5 miliarde!!!). Doamna Handolescu nu a părut deranjată că un fost coleg de-al ei din partid îşi face cârciumă de lux în parcul Mircea cel Bătrân, cârciumă pentru care achită lunar primăriei ridicola sumă de 300 de Euro. Ei uite că acum doamna Handolescu s-a apucat să ceară anularea unor hotărâri. Ce fel de hotărâre? Păi exact două dintre cele mai rentabile oraşului. Cele care permiteau unei societăţi comerciale să construiască o parcare modernă lângă viitorul Mall River Plaza Center. O investiţie de aproape 2 milioane de euro, care ulterior ar fi fost la dispoziţia Primăriei Râmnicului pentru exploatare. O găină cu ouă de aur pentru municipalitate. Făcută cadou oraşului. În data de 18 iulie 2006, Prefectura a transmis către Primăria Râmnicului două adrese. Prin una cere reanalizarea în vederea revocării hotărârii de modificare a PUZ-ului, considerând că nu s-au obţinut toate avizele obligatorii prevăzute de lege, dar nu specifică ce avize, iar în a doua cere reanalizarea hotărârii privind asocierea în participaţiune din mai multe considerente legale. Aşa că, viceprimarul Constantin Monceanu a introdus pe ordinea de zi a şedinţei din data de 31 iulie 2006, reanalizarea celor două hotărâri de Consiliu Local, iar consilierii municipali au de dezbătut două situaţii pe care le-au mai dezbătut o dată şi pe care le-au votat în cunoştinţă de cauză. Ceva este ciudat şi parcă nu este normal ca nişte consilieri locali să-şi infirme o hotărâre luată în cunoştinţă de cauză, urmare a analizării tuturor documentaţilor şi avizelor prezentate privind construcţia mall-ului.  În ceea ce priveşte intenţia de anulare a hotărârii de asociere în participaţiune, între Setler Mina şi Primăria Rm.Vâlcea, acest subiect poate fi considerat închis, deoarece SC Setler Mina a transmis conducerii Primăriei Râmnicului o scrisoare, prin care vine cu propunerea ca toate cheltuielile ocazionate de construcţia parcării, aferente mall-ului, să fie suportate de proprietar. Ba mai mult, beneficiile obţinute urmare a folosirii parcării vor fi acordate primăriei, proprietarii de drept renunţând la orice beneficiu de pe urma parcării. Doamna prefect şi-a forţat de fapt juriştii din Prefectură să alcătuiască textele trimise primăriei. Aceştia nu puteau altfel reclama transparenţa primăriei şi a actului decizional şi nici neţinerea unei licitaţii pentru construirea acestei parcări. Păi ce imbecil venea să facă moca o parcare de două milioane de euro (!!!) pe care să o dea oraşului?! În cazul de faţă Seter Mina este interesată de existenţa acestei parcări, dar ea va deservi tot oraşul iar interesul întregii comunităţi locale este ca numărul locurilor de parcare să crească. Absurdă este şi formularea referitoare la durata asocierii dintre primărie şi firma care va construi parcarea. Păi este normal ca aceasta să se facă pe 49 de ani şi nu pe mai puţin. Noi ştim că doamna Handolescu a fost împinsă să întreprindă acest demers pentru a întârzia la maxim realizarea parcării. Ştim tot despre doamna prefect! Nu e cazul să scriem acum mai mult. Îi spunem doar că deşi este pedistă până în măduva oaselor demersul ei arată un dispreţ total faţă de fostul coleg Mircia Gutău. Primarul dorea mult realizarea acestui obiectiv, care i-ar fi crescut popularitatea şi care ar fi fost bine recepţionat de cetăţeni. Servind interesele adversarilor lui Gutău doamna Handolescu arată o nepricepere şi o lipsă de diplomaţie totală. Îi dorim concediu plăcut dar îi garantăm că a semănat vânt şi va culege furtună!

Traian Guminski

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.