• În cadrul unei şedinţe ordinare,
Consilierii locali vor aproba rectificarea bugetului şi repartizarea unor locuinţe ANL
Joi, 20 septembrie 2012, este programată să aibă loc şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, cu 15 rapoarte şi proiecte de hotărâri pe ordinea de zi, plus punctul “Diverse”. Astfel, se vor discuta şi aproba următoarele propunei: rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare pentru anul 2012; efectuare plăţi din bugetul local; aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie la obiectivul de investiţie “Extindere reţea iluminat public zona strada Marin Sorescu, municipiul Râmnicu Vâlcea”; aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii “Reţea de canalizare menajeră pe străzile adiacente străzii Aurelian Sacerdoţeanu”; închirierea unui imobil-teren destinat amplasării unei construcţii provizorii; închirierea spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale situate în incinta Dispensarelor Goranu şi Ostroveni; aprobarea contractului de mandat pentru reprezentanţii Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la societăţile comerciale la care municipiul e acţionar unic; modalitatea de administrare a bazei materiale aparţinând unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiu; aprobarea listei de repartizare a unor locuinţe ANL pentru tineri, destinate închirierii; aprobarea majorării alocaţiei zilnice de hrană pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social Râmnicu Vâlcea; modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 31 din 31 ianuarie 2012 privind aprobarea noilor denumiri ale unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2012-2013; aprobarea planului de analiză şi acoperire a riscurilor din zona de competenţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Râmnicu Vâlcea; modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului; acordarea titlului de “Cetăţean de Onoare al municipiului” lui Paul Petre Angelescu.