Sparle si soparle 17 septembrie 2012

0
94

Sparle si soparle 17 septembrie 2012

• Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, ne-a declarat că nu a intervenit pentru angajări pe criterii politice la conducerea CET Govora. Acesta ne-a mai spus că şeful liberalilor Cristian Buican este responsabil pentru angajarea pe post de consilier al directorului de la Termoficare Urbană din cadrul CET a specialistului în nimic, Cristian Iliescu. Îi adresăm rugămintea directorului general de la CET Govora, Mihai Bălan, să-l elibereze din funcţie pe incompetentul cu carnet de partid. Este strigător la cer ca muncitorii de la CET să ţină în spate astfel de paraziţi politici!

• Pistele de skateboard cumpărate anul trecut de fostul viceprimar al Râmnicului, Cosmin Constantinescu, au… dispărut complet de câteva zile. Cine trece în prezent pe la Arenele Traian poate să vadă că “celebrele” piste nu mai există, în condiţiile în care Primăria Râmnicului a cheltuit câteva mii de euro (la insistenţele imberbului Cosmin Constantinescu) pentru instalarea respectivelor instalaţii.

• Mai mulţi primari liberali, oameni de afaceri vâlceni şi ziarişti cu simpatii liberale şi-au petrecut acest week-end într-o locaţie de lux pe malul Mării Negre, în Bulgaria. Sejurul a fost finanţat, chipurile, de deputatul Buican. Fals! De fapt toate cheltuielile au fost asigurate de mai mulţi oameni de afaceri deveniţi, mai nou, prieteni la cataramă cu şeful liberalilor. Interesul poartă fesul! Aceştia au fost şi ei prezenţi la reuniunea de pe litoralul bulgăresc. Cu această ocazie au fost puse la cale mai multe afaceri. Pe bani publici! Vom reveni cu detalii! 

• Profesorul universitar Ioan Ștefănescu, directorul Institutului de Cercetătri şi Separări Izotopice (ICSI) Vâlcea a demonstrat din nou că este un om cu suflet mare. Din contribuţiile proprii, Ioan Ștefănescu a asigurat în vara acestui an o parte din fondurile pentru deplasarea unor tineri proveniţi de la casele de copii în staţiunea Năvodari. Este un gest care nu lasă loc la nici un fel de comentarii, dar care este extrem de apreciat de către Asociaţia Orfanilor din Casele de Copii (AOCC) Râmnicu Vâlcea.

• Ion Stanciu, consilierul preşedintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea, şi-a făcut… statuie în parcul “Mircea cel Bătrân” din centrul Râmnicului. Cine nu crede se poate duce să vadă că sculptura pe care scrie George Țărnea seamănă ca două picături de apă cu Ion Stanciu. Profilul şi înălţimea “operei”, totul indică faptul că omul din CJ Vâlcea şi-a făcut chip cioplit… Nu mai punem la socoteală că “investitorul” care a dat comandă pentru realizarea acestei sculpturi a primit de la diverse firme şi persoane fizice sume de bani de ordinul miliardelor de lei vechi, însă acesta şi-a băut joc de memoria lui George Țărnea cheltuind doar un sfert din suma primită. Iar rezultatul se vede cu ochiul liber….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.