Oltchim, privatizarea de care depinde soarta unui oraş

0
90

Oltchim, privatizarea de care depinde soarta unui oraş

Privatizarea Oltchim a intrat în linie dreaptă, dar incertitudinile persistă în jurul celei mai importante privatizări din ultimii ani, mai ales că în trecut s-a mai întâmplat ca privatizarea celui mai mare combinat chimic al ţării să se poticnească înainte de final. Guvernul Ponta pare decis să rezolve în sfârşit „problema Oltchim” şi a scos la vânzare pachetul majoritar de acţiuni pentru care aşteaptă oferte până pe 17 septembrie. Concomitent, statul scoate la vânzare şi creanţele pe care le are asupra Oltchim, în valoare de câteva sute de milioane de euro, prin AVAS şi Electrica. Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), care gestionează procesul de privatizare, a luat această decizie deoarece niciun investitor nu ar prelua Oltchim cu atâtea datorii pentru ca să rişte ulterior ca altcineva să ceară insolvenţa companiei.

Privatizarea Oltchim este privită ca ultima soluţie pentru salvarea combinatului, care s-a confruntat în ultimii ani cu probleme tot mai mari, din cauza contextului de piaţă nefavorabil, dar şi a opririi aprovizionării cu materie primă de la rafinăria Arpechim, care a fost închisă de Petrom. În ultimii patru ani şi jumătate Oltchim a acumulat pierderi de 1,13 mld. lei. De continuarea activităţii Oltchim depind nu doar cei 3.350 de angajaţi ai combinatului, ci tot oraşul Râmnicu Vâlcea, deoarece Oltchim este cel mai mare angajator din oraş, iar multe firme locale depind de acesta. Din acest motiv, OPSPI va trebui să fie foarte atent ce clauze va negocia cu viitorul proprietar, pentru a fi sigur că acesta nu închide combinatul după câteva luni. Negocierile pentru preluarea rafinăriei Arpechim, deţinută de Petrom, sunt de asemenea foarte importante pentru dezvoltarea Oltchim după privatiare. Viitorul acţionar va avea sprijinul statului în negocierile cu Petrom, dar nu este clar în ce va consta acest sprijin. Fără Arpechim, sunt puţine şanse ca Oltchim să redevină o companie rentabilă, însă austriecii de la Petrom vor fi greu de convins să vândă rafinăria, mai ales că aceasta ar putea permite intrarea unui nou competitor pe piaţa de carburanţi.

(www.zf.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.