Consiliul Local a reactualizat proiectul “Reabilitare pod peste râul Olt” la valoarea de 5,2 milioane euro

0
90

• La nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea,

Consiliul Local a reactualizat proiectul “Reabilitare pod peste râul Olt” la valoarea de 5,2 milioane euro

În cursul săptămânii trecute, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat noua valoare a proiectului “Reabilitare pod peste râul Olt”, precum şi indicatori tehnico-economici aferenţi acestui obiectiv de investiţii. Astfel, contribuţia Primăriei Râmnicului pentru asigurarea cheltuielilor eligibile va fi în proporţie de minim 2% din valoarea totala eligibilă a proiectului, respectiv 451.000 lei, ceea ce înseamnă că municipalitatea va acoperi cheltuielile neeligibile şi TVA-ul neeligibil, inclusiv cheltuielile conexe aferente proiectului. În aceste condiţii, valoarea totală a proiectului astfel aprobat este de 22,55 milioane de lei (5,2 milioane de euro).

Tot Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat săptămâna trecută modificarea articolului 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 342/2010 privind indicatorii tehnico-economici şi devizul general din documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie la obiectivul de investiţii “Reabilitare pod peste râul Olt”. Prin articolul 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 342/2010, modificată prin HCL nr. 62/29 februarie 2012, au fost aprobaţi noii indicatori tehnico-economici şi devizul general din documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie la acest obiectiv de investiţii în urma verificării proiectului de către Agenţia de Dezvoltare Craiova. Având în vedere că în Hotărârea Consiliului Local nr. 62/2012 a fost trecută în mod eronat la valoarea totală a obiectivului suma de 3,62 milioane de euro cu TVA, în loc de 4,62 milioane de euro cu TVA, Primăria Râmnicului a considerat că este necesară corectarea valorii. Proiectul “Reabilitare pod peste râul Olt” face parte din lista proiectelor de rezervă aferente Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Râmnicu Valcea, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 288/31 octombrie 2011. Acest proiect se încadrează în categoria de operaţiuni ale Axei Prioritare 1, Domeniul major de intervenţie 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană – Reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.