PPDD e gata să dea o lovitură de imagine în Râmnic

0
71

PPDD e gata să dea o lovitură de imagine în Râmnic

Nicu Trandafir

Nu de puţine ori administraţiile locale ar fi putut câştiga puncte la capitolul imagine şi eficienţă dacă ar fi ţinut cont de articole publicate în “Ziarul de Vâlcea”. Din nepăsare, neglijenţă, fără a avea poate consilieri buni, mulţi edili pierd însă astfel de ocazii. Cum fac şi cei din Râmnicu Vâlcea. Se pare însă că există politicieni care deşi au mai puţină experienţă sunt gata să speculeze orice situaţie. Printre ei am remarcat în ultima perioadă pe cei de la Partidul Poporului.

Doi consilieri locali buni

În Râmnicu Vâlcea PPDD are doar doi consilieri locali, ambii aflaţi la primul mandat şi cu o vechime mică în politică.. Unul dintre ei, avocatul Iulian Voicu, s-a făcut remarcat chiar din primele şedinţe punctând în cazul Urban. El a reuşit în primă fază să blocheze iniţiativa primarului Frâncu de a face cadou un nou contract firmei de salubritate care are datorii uriaşe către primărie iar în faza a doua a reuşit să obţină nişte garanţii minime că primăria va încerca să recupereze o parte din aceste datorii. Ulterior în urma uni alt articol publicat de noi a propus ca OLTCHIM să cedeze municipalităţii un teren pe care nu îl foloseşte din cartierul Colonie Nuci, teren a cărui valoare ar putea stinge datoriile OLTCHIM către primărie şi să ofere administraţiei locale o zonă propice construirii de locuinţe sociale. Al doilea consilier, jurista Carmen Preda a solicitat o listă cu râmnicenii din Colonie care primesc ajutoare sociale şi sunt obligaţi să presteze lunar câteva zile de muncă în folosul comunităţii locale. Conducându-i pe aceştia şi cu ajutorul câtorva salariaţi de la SC Pieţe Prest consiliera PPDD a reuşit să salubrizeze o mare parte din cartierul Nuci zonă în care bălăriile erau inundate de şerpi iar gunoaiele zăceau peste tot. În şedinţa consiliului local de joi, 30 august, doamna Preda va solicita public executivului primăriei şi colegilor din consiliu local să participe săptămâna viitoare la deschiderea noului an de învăţământ în şcoli normale şi în cele care au probleme : “Cred că marile Colegii din Râmnic şi şcolile cu renume au importanţă electorală, sunt atractive la deschideri de an şcolar pentru că acolo se află mulţi elevi ai căror părinţi fac parte din clasa medie. Nu este însă normal ca aleşii locali să dirijeze atenţia şi fondurile numai spre astfel de zone. Vreau să le spun că a venit momentul să fie prezenţi în şcolile şi grădiniţele mai sărace, în cele din Ostroveni, Goranu, Râureni, Colonie Nuci. În cele în care nu există mobilier modern, uneori nu sunt nici uşi sau ferestre care se închid, în cale care au probleme cu dotarea, care nu au terenuri de sport, locuri de joacă. În care personalul face eforturi mari pentru ca aceste unităţi sanitare să primească avize sanitare de funcţionare. I-aş propune domnului primar Emilian Frâncu să vină la început de an şcolar în Colonie. Să vadă în ce condiţii trăiesc şi învaţă preşcolarii şi şcolarii de aici. Din acest cartier care nici biserică nu are . A început construirea ei acum 7 ani dar va mai curge multă apă pe Olt până va fi inaugurată.”

ÔǪȘi un lider eficient

Revenit de curând în PPDD pe funcţia de lider al organizaţiei Râmnicu Vâlcea energicul Valentin Ionuţ Sanda a reacţionat prompt la un alt articol ( reportaj) publicat de “Ziarul de Vâlcea” despre dezastrul de la “Arenele TraianÔÇ£.
“Am văzut că zilele trec şi administraţia oraşului nici măcar nu trece să vadă ruinele în care se scaldă acest spaţiu care aparţine primăriei şi se află în administrarea lui. E un loc în care s-ar putea face o mare bază sportivă ultramodernă. E o zonă în care s-ar putea construi locuinţe care ulterior ar putea fi vândute în mare profit de primărie iar cu profitul s-ar putea construi locuinţe sociale. E un lucru de neimaginat să laşi aşa ceva în paragină.” spune Valentin Sanda. Pentru că nu pot întreprinde o acţiune de reabilitare a “Arenelor Traian” din lipsă de fonduri cei de la PPDD s-au decis să întreprindă două acţiuni. “ Consilierii noştri locali au propus să încercăm să salubrizăm zona prin muncă voluntară. Vom face asta cu membrii organizaţiei noastre dar şi cu alţi cetăţeni din oraş. Ne vom duce vom strânge gunoaiele de acolo în saci de plastic, vom tăia buruienile şi vom defrişa arbuştii crescuţi în tribuna, vom scoate mormanele de deşeuri din vestiarele distruse şi degradate ale acestei cândva faimoase scene din Râmnic. Cred că acţiunea va avea loc în week-end. În paralel vom înainta prin consilierii municipali o adresă primăriei în care vom solicita un punct de vedere al primarului referitor la proasta administrare a acestui obiectiv. În jurul datei de 15 septembrie donul preşedinte Dan Diaconescu se va afla în municipiu cu ocazia prezentării candidaţilor PPDD din Vâlcea pentru alegerile parlamentare. Vreau să îl duc să vadă Arenele Traian şi prin intermediul televiziunii OTV să vadă toată ţara ce au făcut conducerile PNL, PSD şi PDL din acest loc.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.