Până la data privatizării, OLTCHIM va primi o mână de ajutor de la CET Govora
Pentru a doua oară în mai puţin de trei luni, SC OLTCHIM SA Rm.Vâlcea a primit un ultimatum din partea furnizorului de energie electrică potrivit căruia, începând de luni, 27 august a.c., se va întrerupe alimentarea cu energie a instalaţiilor aflate în funcţiune pe platforma industrială. Notificarea este motivată de faptul că Societatea OLTCHIM nu a reuşit încă să realizeze o producţie care să-i permită obţinerea de lichidităţi pentru acoperirea etapizată a datoriilor acumulate faţă de SC Electrica Furnizare.
Informat despre această situaţie deosebit de critică, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a intervenit la Guvern de unde, prin vocea primului ministru VICTOR PONTA, a primit asigurări că se vor găsi soluţiile necesare pentru alimentarea cu energie electrică până la începerea procedurilor de privatizare a OLTCHIM. De asemenea, preşedintele Ion Cîlea a analizat şi unele posibilităţi locale de a mări puterea energetică instalată care să fie pusă la dispoziţia OLTCHIM în vederea menţinerii în funcţiune a instalaţiilor. În acest scop, împreună cu directorul general al CET Govora, ing. Mihai Bălan, au decis să suplimenteze cu 15Mw puterea instalată care este contractată cu Electrica Furnizare. Acest sprijin va fi oferit prin activarea unui grup energetic până la data când CET Govora va intra în programul de oprire generală pentru reviziile şi reparaţiile capitale anuale.