Gutău nu respectă transparenţa în administraţia publică
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea se numără printre puţinii aleşi locali vâlceni care nu şi-au actualizat declaraţiile de avere, până la termenul limită de 10 ianuarie. Aceasta deşi pe parcursul anului trecut, a încasat venituri considerabile. În cadrul unei conferinţe de presă, edilul PD Mircia Gutău spunea că nu şi-a actualizat declaraţia de avere, potrivit normelor legale, deoarece în cursul anului 2005 nu au intervenit modificări referitoare la veniturile încasate. În fapt, declaraţia de avere a primarului ar trebui să conţină şi veniturile acumulate de întreaga familie a acestuia pe toată durata anului trecut. „Nu s-a modificat nimic în situaţia mea. Singurul meu venit îl reprezintă salariul. În rest, soţia mea are o afacere şi cam asta e tot”, a declarat Mircia Gutău, întrebat de ziarişti în legătură cu motivele pentru care nu a respectat principiul transparenţei în administraţia publică. Octavian HERŢA