FC Argeş ne-a arătat ce departe e CSM-ul de performanţă

0
82

FC Argeş ne-a arătat ce departe e CSM-ul de performanţă

 

La mijlocul săptămânii trecute s-a disputat în Zăvoi cel mai tare amical susţinut până acum de CSM Rm. Vâlcea de când echipa activează în Divizia B. Conducerea n-a mai făcut promisiuni pompoase ca astă-iarnă când se anunţaseră ca adversare ba Steaua Bucureşti, ba Poli Timişoara. A fost FC Argeş, o echipă de mijlocul plutonului la primul eşalon competiţional, dar cu vise îndrăzneţe din partea patronului şi a antrenorului italian Giannini, cel ce visează să se afirme pe plan fotbalistic european pornind cu o echipă modestă din România.

În fine, amicalul CSM Rm. Vâlcea – FC Argeş Piteşti a fost bine gândit. Cel puţin pentru vâlceni, antrenorii Costel Pană şi Mitică Teleşpan au putut rula întregul efectiv de jucători pentru că s-au jucat trei reprize a câte 40 de minute fiecare. În prima repriză CSM Rm. Vâlcea, surprinzător, a evoluat cu dezinvoltură şi a dominat minute bune, chiar dacă ocaziile de gol au fost rare. Nici partea a doua a meciului n-a avut valenţe diferite, doar că de data aceasta, cu Adnan Guso în poartă, FC Argeş putea fi vulnerabilă. Şi, cum ocaziile se răzbună, scenariul a fost cel anticipat: cam prin minutul 75, după ce au obţinut o lovitură liberă directă, argeşenii au deschis scorul prin Bilaşco. CSM-ul n-a mai forţat! A urmat ultima repriză, cea în care au intrat toate rezervele, inclusiv Ruxanda, un portar mai slab decât mulţi din cei de prin Divizia D. Cel puţin în acest meci cam aşa a prestat, fiind uşor de învins. Astfel piteştenii au marcat de încă trei ori, vâlcenii o singură dată un gol anulat!, iar dacă ar fi să vorbim după ceea ce a fost pe teren, măcar un gol de onoare am fi meritat.

Kelvin, atracţia tribunei

În timpul primei reprize s-a antrenat conştiincios, în spatele porţii, noua achiziţie a CSM-ului, tânărul Kelvin, un jucător din Banat, dar cu ori-gini africane. Evoluţia sa a fost atent urmărită de spectatorii veniţi în număr destul de mare (vreo 5-6 sute, toţi aşezaţi la tribuna I) pentru acest amical. Driblingurile lui Kelvin şi, mai ales, faza în care mijlocaşul de culoare a trimis din semi-foarfecă mingea în transversala porţii argeşene au readus aplauzele în tribună.

Oameni de bine, politicieni şi vedete la primul amical

 

Rămasă fără conducere după reţinerea democraţilor Bebe Dicu şi Mircia Gutău, echipa de fotbal CSM Rm. Vâlcea ar putea avea un viitor incert. Speranţele vin de la firma URBAN care vrea să demonstreze încă o dată că este cel mai serios sponsor din sportul vâlcean, intenţia directorului Doru Florescu fiind aceea de a ajuta o divizionară B vâlceană într-un moment delicat, când cealaltă echipă, de exemplu, nu doar că nu poate reprezenta o soluţie, ba caută să-şi vândă locul din al doilea eşalon competiţional. Aşadar, dacă FC Oltchim este incapabilă să evolueze la acest nivel, vina aparţinând în special conducerii acestui club şi sponsorilor că nu au găsit soluţii, la CSM situaţia de criză este evitată elegant prin implicarea firmei URBAN. La amicalul cu FC Argeş a asistat directorul general Doru Florescu împreună cu directorul economic George Pirnea. Aceştia au dat asi-gurări conducerii clubului şi jucătorilor că le vor fi alături în continuare, iar suporterii cred deja că o implicare a lui Doru Florescu nu poate să aibă alt viitor decât performanţa. În plan politic, la meci a fost prezent şi „primarul“ Vali Monceanu însoţit la „oficială“ de mai mulţi liberali, unii dintre ei vizând funcţia de şefi ai CSM-ului. Alţi lideri politici, din opo-ziţie, au preferat să se aşeze printre spectatorii de rând. La fel a făcut şi Nicolae Dobrin, fostul mare fotbalist al României preferând să vadă acest joc în care au evoluat la ambele echipe mai mulţi tineri pe care el i-a descoperit şi i-a îndrumat spre fotbal în cadrul clubului ce-i poartă numele. Un astfel de fotbalist este Bilaşco.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.