În Muereasca doar 43% din alegători au votat, dar cei mai mulţi au fost în Fârtăţeşti – 86,6%

0
95

• Prezenţa la vot la referendum în judeţul Vâlcea

În Muereasca doar 43% din alegători au votat, dar cei mai mulţi au fost în Fârtăţeşti – 86,6%

Biroul Electoral Central a dat publicităţii, miercuri, rezultatele finale de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, potrivit BEC, 46,24% (8.459.053 de alegători) din românii înscrişi pe listele electorale s-au prezentat la vot duminică. Numărul voturilor valabil exprimate DA – 87,52% (7.403.836 voturi), NU – 11,15% (943.375 voturi). Voturi nule înregistrate – 1,32% (111.842 voturi). “Procesul verbal a fost semnat de membrii BEC în această dimineaţă. Urmează ca, în scurt timp, să fie trimis către Curtea Constituţională unde se va încheia un proces verbal de predare-primire”, a declarat Gabriela Bogasiu, preşedintele BEC.
La nivelul judeţului Vâlcea, după centralizarea finală, s-a consemnat o prezenţă de 58,3% (locul V la nivel naţional), din care 49,84% în mediul urban şi 70,21% în mediul rural (locul IV pe ţară). La Râmnicu Vâlcea s-a înregistrat o prezenţă de 45,03%, însă prezenţe mai slabe au fost consemnate în următoarele localităţi: Berbeşti (50,68%), Bujoreni (53%), Copăceni (49%), Ioneşti (51,15%), Laloşu (50,9%), Muereasca (43,71%), Sălătrucel (47,18%) şi Stoileşti (48,09%). Cea mai bună prezenţă la vot din Vâlcea au reuşit să aibă primarul din Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, care a adunat peste 88,3% din alegători la urne şi primarul din Stăneşti, cu 86,64%. Primarul din Olăneşti, Sorin Vasilache, nu poate fi lăudat pentru prezenţa de 117,8% pentru că în această localitate au votat pe liste suplimentare mulţi turişti veniţi la tratament în staţiune.

(P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.