Comunicat în “limbă de lemnÔÇ£ al primarului Frâncu

0
72

Comunicat în “limbă de lemnÔÇ£ al primarului Frâncu

Mai multe puncte importante au fost discutate cu ocazia şedinţei operative ţinută de Executivul Primăriei Râmnicului la începutul acestei săptămâni. În cadrul acestei întâlniri, primarul Emilian Frâncu a solicitat o evidenţă a tuturor situaţiilor ce pot apărea în cazul unor precipitaţii abundente (inundări de artere de circulaţie, de pasaje, inundarea unor gospodării particulare etc.), precum şi propuneri de acţiuni pentru eliminarea completă a lor în perioada următoare, de la decolmatarea rigolelor până la redimensionări de canalizaţii. De asemenea, în urma discuţiilor de luni dimineaţa, s-a stabilit formarea unei comisii de specialişti din cadrul primăriei, dar şi din afara instituţiei, pentru a analiza din punct de vedere tehnico-economic oportunitatea întomirii unor proiecte şi problemele pe care acestea le rezolvă, astfel încât să nu mai existe situaţii de proiecte făcute, dar nepuse în practică ori de investiţii care nu pot fi exploatate la parametrii declaraţi iniţial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.