Mai multe accidente rutiere s-au produs în localităţile Rm. Vâlcea, Budeşti, Brezoi şi Racoviţa
La data de 27 iunie, ora 06.15, D. Mihai, de 61 ani, din Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism Daewoo Cielo, pe aleea care face legătura dintre strada Bâlciului şi strada Uzinei şi a acroşat pe G. Daniel, de 44 ani, din localitate care se deplasa regulamentar pe bicicleta. Conducătorul auto a transportat persoana rănită la Spitalul Judeţean Vâlcea, primind diagnosticul de contuzie lombara. Ambele persoane implicate în accident au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Tot în data de 27 iunie, ora 13.55, O. Marinela , de 42 de ani, din municipiul Bucureşti, a condus un autoturism marca Volkswagen, pe DN7, localitatea Budesti, şi la km 170+277 m nu a adaptat viteza la condiţiile meteo a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Hyundai, condus regulamentar din sens opus de N. Marian, de 30 ani, din Râmnicu Vâlcea. În urma impactului a rezultat rănirea pasagerilor din Volkswagen, respectiv conducătorul auto, diagnosticat cu fractura piramida nazala, tcc minor grad o, fractura metecarp 4, N. Elena, de 23 ani, diagnosticată cu TCC nivel 1 şi a lui N.F., de 6 luni, diagnosticat cu traumatism vertebro-cervical. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Miercuri, 27 iunie, în jurul orei 19.30, Z. Ion, în vârstă de 19 ani, din oraşul Brezoi, a condus un autoturism marca Daewoo Tico pe str. Unirii din localitate, a fost surprins de acţiunea minorului S. A., de 15 ani, din localitate, care a alergat după o minge, accidentându-l uşor. Persoana rănită a fost transportată la Spitalul orăşenesc Brezoi, unde i s-a stabilit diagnosticul de politraumatism prin accident rutier, escoriaţii regiunea parietală, cot stâng şi genunchi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Joi, în jurul orei 06.58, Mannoun G., de 59 ani, cetăţean sirian, rezident în municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism Opel pe DN 7 – localitatea Racoviţa, din direcţia Sibiu ÔÇô Râmnicu Vâlcea a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren, condus regulamentar din sens opus de S. Sorin, de 43 ani, din municipiul Piteşti. Cadrele medicale ajunse la faţa locului au constatat decesul conducătorului autoturismului marca Opel. Trafic în zonă a fost blocat timp de aproximativ 2 ore. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-a recoltat o probă biologică de sânge. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului rutier.