Buican doreşte să-l impună pe politrucul neprofesionist, Vonică Popescu, la HIDROSERV

0
71

• Liberalii vor să-l schimbe pe specialistul Mircea Botoran!

Buican doreşte să-l impună pe politrucul neprofesionist, Vonică Popescu, la HIDROSERV

Liberalii vâlceni au demarat în forţă schimbarea directorilor din instituţiile publice deconcentrate şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat. Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, doreşte să-l impună pe Vonică Popescu, un politruc imcompetent, în funcţia de director tehnic al societăţii HIDROSERV Râmnicu Vâlcea. Prin acest gest Buican poate sabota activitatea unei societăţi comerciale cheie în sistemul hidroenergetic naţional. Actualul director tehnic este inginerul Mircea Botoran, un profesionist recunoscut de toţi specialiştii hidroenergeticieni. De numele lui Vonică Popescu se leagă următoarele scandaluri şi afaceri păguboase: poliţiştii de la Poliţia Rutieră Vâlcea l-au prins băut la volan şi i-au întocmit dosar penal: a fost acţionar la firma SC Total Electric Oltenia SA, care la această dată se află în insolvenţă după ce a tras o ţeapă de mai multe miliarde de lei societăţii (de stat) de transport a energiei electrice ÔÇô Transelectrica; afaceri dubioase la SH Robeşti; legături suspecte cu anumite societăţi de construcţii din judeţ (“UnchiulÔÇ£ Tom ştie mai multe!) etc. Toate aceste informaţii vor fi detaliate într-un articol viitor.

(N.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.