Taximetria ilegală în atenţia poliţiştilor rutieri

0
68

Taximetria ilegală în atenţia poliţiştilor rutieri

Poliţia Rutieră este în permanenţă preocupată de siguranţa participanţilor la traficul rutier, inclusiv a celor care apelează la serviciile taximetriştilor “pirat”. Pentru descurajarea conducătorilor autovehiculelor respective, la nivelul judeţului Vâlcea, în data de 29 mai a.c., poliţiştii rutieri, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, au desfăşurat acţiuni de control a legalităţii derulării transportului rutier public de persoane efectuat cu autovehicule destinate prin construcţie să transporte între 4+1 şi 8+1 persoane. Legislaţia românească, prin Legea 38/2003 şi Codul penal – art. 2811 interzice desfăşurarea activităţilor de taximetrie la negru. Scopul acestor acţiuni este impunerea unui climat de disciplină în domeniul transportului public de persoane şi diminuarea fenomenului de taximetrie ilegală. Cu prilejul acţiunilor desfăşurate, au fost controlate 80 de autovehicule, fiind aplicate un număr de 108 de sancţiuni, din care 59 pentru viteză. Totodată, au fost identificate 2 autovehicule ai căror conducători auto transportau persoane nefiind autorizaţi în acest sens. Astfel, Constantin M., de 27 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost identificat de poliţiştii rutieri în timp ce transporta mai multe persoane cu autoturismul personal, marca Dacia, pe ruta Budeşti – Râmnicu Vâlcea, fără a fi autorizat în acest sens. În acelaşi timp Ilie C., de 35 ani, din comuna Șirineasa, a fost depistat în timp ce transporta fără a fi autorizat mai multe persoane cu autoturismul personal, marca Dacia, pe ruta Râmnicu Vâlcea ÔÇô Băbeni. Conducătorilor auto le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, întrucât aceştia nu se aflau la prima abatere de acest fel. Pentru a evita neplăcerile şi pentru siguranţa dumneavoastră, poliţiştii vă recomandă să nu apelaţi la aşa numiţii taximetrişti la negru, deoarece: riscul producerii unei fapte antisociale (tâlhărie, agresiune, viol, etc.) este mărit dat fiind faptul că nu există un dispecerat care să cunoască permanent locaţia “taximetristului”; taximetriştii autorizaţi au asigurare pentru pasagerii din maşină spre deosebire de taximetriştii ,,ilegali”. Autoturismele care efectuează curse în regim taxi trebuie să facă inspecţia tehnică periodică la intervale de 6 luni, pe când celelalte autoturisme la doi ani.

Poliţiştii vâlceni se ocupă în continuare de “găinarii” din Rm. Vâlcea şi Mădulari

La data de 29 mai, în jurul orei 02.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Constantin Brâncuşi din Râmnicu Vâlcea, l-au prins în flagrant pe B. G., de 14 ani, care a pătruns într-un autoturism marca Fiat, ce aparţine lui U. Ovidiu cu scopul de a sustrage bunuri. La vederea echipajului de poliţie tânărul a ieşit din autoturism şi a fugit. Astfel că, s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind prins şi condus la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea. Au fost întocmite acte procedurale, cercetările fiind efectuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Totodată, poliţiştii Secţiei nr.5 Poliţie Rurală Amărăşti au fost sesizaţi că persoane necunoscute au pătruns într-o gospodărie din comuna Mădulari, de unde au sustras un cazan din aramă.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul secţiei, constatându-se că cele sesizate se confirmă, care au constatat că a fost sustrasă o găleată din aramă în volum de cca. 50 litri şi greutate de 5 kg folosită pentru fabricarea rachiului. În urma investigaţiilor efectuate s-a reuşit identificarea autorului faptei sesizate, este vorba de P. G., de 12 ani, nepot al părţii vătămate, care în ziua de 27 mai a.c., orele 13.oo, a valorificat bunul pentru suma de 85 lei la un centru de colectarea a fierului. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
În data de 28 mai, la ora 23.20, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, au fost sesizaţi că persoane necunoscute au încercat să sustragă 2 calorifere de pe scara unui bloc de pe strada Henri Coandă. În urma verificărilor efectuate în zonă au fost identificaţi principalii suspecţi, respectiv G. Ilie, de 33 ani, M. Vasile, de 27 ani, B. Ionut, de 22 ani şi C. A., de 16 ani, care au demontat 2 calorifere din băile comune situate la etajele 3 si 4 cu intenţia de a le vinde la un centru de colectare a fierului vechi, însă le-au abandonat pe scara blocului, fiind surprinşi de un locatar. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.