CSM încheie campionatul pe terenul liderei

0
76

Fotbal, Liga a II-a
CSM încheie campionatul pe terenul liderei
n formaţia din Zăvoi merge la Timişoara şi speră să producă surpriza

CS Municipal joacă sâmbătă ultima partidă din acest campionat chiar pe terenul liderei clasamentului Seriei a II-a, Politehnica Timişoara, formaţie care, însă, nu va reveni în primul eşalon din cauza licenţei. Totuşi, aflaţi la egalitate de puncte cu Gloria Bistriţa, a doua clasată, timişorenii îşi doresc să termine sezonul cu capul sus şi sunt favoriţi în faţa grupării din Zăvoi. Pentru tehnicianul municipalilor, Alin Artimon, timişorean get-beget va fi un meci important în care va putea să demonstreze că a făcut treabă bună la CSM, în puţinul timp de când a revenit la Râmnicu Vâlcea. În meciul disputat în turul campionatului, în Zăvoi, Politehnica s-a impus la limită, cu 1-0, după ce oltenii au făcut 90 de minute bune şi au reuşit să domine. Pentru gruparea vâlceană nu va putea evolua Vătăjelu, convocat la lotul naţional Under 19, care se luptă la Novi Sad pentru calificarea la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au reuşit să învingă Ungaria cu 4-0 şi să remizeze, 1-1, contra Germaniei şi aseară aveau nevoie de un succes sau o remiză contra Iugoslaviei pentru îndeplinirea obiectivului. Altfel, înainte de ultima rundă Seria a II-a a eşalonului inferior nu mai are necunoscute, Gloria Bistriţa urmând să promoveze, Gaz Metan Severin să meargă la barajul de promovare în timp ce Juventus Bucureşti şi Mureşul Deva vor juca în Liga a III-a.

Programul ultimei etape:

Alro Slatina ÔÇô Gloria Bistriţa
FC Olt ÔÇô FC Bihor Oradea
Poli Timişoara ÔÇô CS Municipal
Unirea Alba Iulia ÔÇô Arieşul Turda
Gaz Metan Severin ÔÇô Juventus Bucureşti
UTA ÔÇô FC Argeş Piteşti
FC Maramureş ÔÇô Mureşul Deva
Luceafărul Oradea ÔÇô Chindia Târgovişte

Clasament

1. FC Timişoara 29 19 7 3 52-17 64 (+22)ÔÇ¿2. Gloria Bistriţa 29 19 7 3 60-29 64 (+19)ÔÇ¿3. Gaz Metan Severin 28 16 5 7 44-23 53 (+11)ÔÇ¿4. Alro Slatina 29 14 7 8 41-22 49 (+7)ÔÇ¿5. UTA Arad 29 13 9 7 38-20 48 (+6)
6. Chindia 29 11 11 7 34-23 44 (-1)ÔÇ¿7. Luceafarul Oradea 29 12 8 9 33-27 44 (+2)ÔÇ¿8. FC Bihor 29 12 7 10 40-35 43 (-2)ÔÇ¿9. FC Argeş 28 10 9 9 32-40 39 (-3)ÔÇ¿10. Unirea Alba Iulia 29 9 11 9 31-26 38 (-7)ÔÇ¿11. CS Municipal 29 9 7 13 32-36 34 (-14)ÔÇ¿12. FC Olt 29 9 6 14 29-34 33 (-12)ÔÇ¿13.FC Maramureş 29 9 5 15 32-45 32 (-10)
14. Juventus 29 4 8 17 24-42 20 (-25)ÔÇ¿15. Mureşul Deva 29 6 2 21 19-64 20 (-25)
* Arieşul Turda s-a retras din campionat si va pierde toate meciurile din retur cu 0-3

Marcatorii CSM-ului in aceasta editie de campionat

Pârvu ÔÇô 5ÔÇ¿Gogosoiu – 4ÔÇ¿Pribac ÔÇô 4ÔÇ¿Vaduva – 4ÔÇ¿NÔÇÖkongue – 3
Nelu Nicolae ÔÇô 2ÔÇ¿C. Vasile ÔÇô 2ÔÇ¿Stoica ÔÇô 1ÔÇ¿Dalu ÔÇô 1
Plecanciuc – 1
Tomozei ÔÇô 1

Handbal feminin
Pleacă şi Elisei?

Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin, ar putea să piardă în această pauză competiţională două jucătoare importante. Potrivit zvonurilor, Valentina Ardean Elisei şi Ramona Maier Farcău nu doresc să îşi mai prelungească contractele şi par tentate să îşi găsească alte angajamente. Elisei, care a avut evoluţii foarte bune şi în sezonul trecut, nu duce lipsă de oferte, inclusiv de la vicecampioana Europei, ETO Gyor. Dacă nu va mai rămâne la Vâlcea Farcău ar putea ajunge la Dunărea Brăila sau la HC Zalău. În afara Valentinei Elisei şi a Ramonei Farcău, Oltchim va mai renunţa în acest intersezon şi la trei dintre portarii Sanela Knezevici, Paula Ungureanu, Talida Tolnai sau Mihaela Smedescu, dar şi la jucătoarele de câmp Patricia Vizitiu, Ionela Stanca, Melinda Geiger, Oana Chirilă şi Yeliz Ozel. Singurele veniri certe la Oltchim sunt până acum Allison Pineau şi Amandine Leynaud (de la Metz), Silvia Navarro şi Alexandrina Barbosa (de la Itxako).

Fotbal, Liga a III-a
Măciuca a promovat!

Damila Măciuca şi-a asigurat promovarea în Liga a II-a după ce a reuşit să scoată un punct în deplasarea de la FCM Târgovişte. Meciul s-a disputat pe ploaie torenţială şi pe un teren greu dar vâlcenii au jucat intelligent, având în vedere că aveau nevoie de o remiză pentru a nu avea emoţii în ultima etapă pe care o vor disputa pe propriul teren împotriva ultimei clasate. LA polul opus al clasamentului, FC Oltchim a pierdut în deplasarea de la Rovinari, scor 1-2, deşi a condus în minutul 37 prin golul marcat de Dănuleţ. Ultima etapă este decisivă pentru chimişti, care vor întâlni pe propriul teren pe Gaz Metan II Mediaş. Vâlcenii au nevoie de un succes dar şi de un eşec al formaţiei Prometeu Craiova în deplasarea de la Cisnădie, pentru a rămâne în Liga a III-a.

Rezultate:

Metaloglobus Bucureşti – Minerul Motru 3-1ÔÇ¿Gaz Metan II Mediaş – Atletic Bradu 2-1ÔÇ¿Jiul Rovinari ÔÇô FC Oltchim Râmnicu Vâlcea 2-1 ÔÇ¿Prometeu Craiova – Minerul Mătăsari 1-1 ÔÇ¿FCM Târgovişte – Damila Măciuca 0-0 ÔÇ¿Pandurii II Târgu Jiu – CS Vişina Nouă 2-0ÔÇ¿
Etapa viitoare (ultima):
ÔÇ¿Minerul Motru – Pandurii II Tg. Jiu ÔÇ¿Atletic Bradu – Metaloglobus BucureştiÔÇ¿FC Oltchim – Gaz Metan 2 MediaşÔÇ¿Minerul Mătăsari – Jiul Rovinari ÔÇ¿FC Cisnădie – Prometeu Craiova ÔÇ¿FC Caracal – Girom AlbotaÔÇ¿Damila Măciuca – Ghecon LăpuşataÔÇ¿CS Vişina Nouă – FCM Târgovişte

Fotbal, Liga a IV-a
Posada merge la baraj!

Cu două etape înainte de finalul campionatului, Posada Perişani s-a distanţat în fruntea clasamentului Ligii a IV-a la fotbal şi este aproape sigură că va participa la barajul de promovare în eşalonul trei. Gruparea din munţi s-a impus fără prea mari probleme: 4-1 pe prorpiul teren cu Lotru Brezoi şi a profitat de semieşecul drăgăşenenilor de la CSM. Echipa din oraşul viilor a condus cu 1-0 pe Hidroelectra Râmnicu Vâlcea şi a avut şi doi oameni în plus pe final de meci. Rapiduleţul din Nord a egalat chiar în ultimul minut al întâlnirii şi a dat o mână de ajutor importantă Posadei. Diferenţa dintre primele două clasate este acum de trei puncte şi echipa din Perişani mai aree nevoie de un succes din două meciuri pentru a deveni, în premieră, campioana Judeţului Vâlcea la fotbal. Posada are şansa să facă ÔÇ£eventul” dacă va trece în finala Cupei României de Facăra Horezu.

Rezultatele etapei:
ÔÇ¿Voinţa Orleşti ÔÇô AS Creţeni 3-3; ÔÇ¿Experti Popeşti ÔÇô AS 2009 Popeşti 3-0 ÔÇ¿Viitorul Valea Mare ÔÇô Flacăra Horezu 2-4ÔÇ¿Posada Perişani ÔÇô Lotru Brezoi 4-1 ÔÇ¿CSM Drăgăşani ÔÇô ASA Hidroelectra 1-1 ÔÇ¿Unirea P. Măglaşi ÔÇô AS Șirineasa 2-1 ÔÇ¿Minerul Oc. Mari ÔÇô Dinamo Rm. Vâlcea 3-0 ÔÇ¿Minerul Berbeşti ÔÇô Olteţul Zătreni 6-0 ÔÇ¿FC Băbeni ÔÇô Victoria Frânceşti 3-1

Etapa viitoare (penultima): ÔÇ¿AS 2009 Popeşti ÔÇô Voinţa Orleşti ÔÇ¿ASA Hidroelectra ÔÇô AS Creţeni ÔÇ¿AS Șirineasa ÔÇô Minerul Ocnele Mari ÔÇ¿Olteţul Zătreni ÔÇô FC Băbeni ÔÇ¿Dinamo Rm. Vâlcea ÔÇô Minerul Berbeşti 0-3 ÔÇ¿Victoria Frânceşti ÔÇô Viitorul Valea MareÔÇ¿Flacăra Horezu ÔÇô Posada Perişani ÔÇ¿Lotru Brezoi ÔÇô Experti Popeşti ÔÇ¿CSM Drăgăşani ÔÇô Unirea P. Măglaşi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.