Comuna Ioneşti, singura localitate din Vâlcea fără apă, canalizare, salubrizare şi sediu de primărie

1
88

• Sub “magistrala conducere înţeleaptă” a primarului Constantin Neagoie,

Comuna Ioneşti, singura localitate din Vâlcea fără apă, canalizare, salubrizare şi sediu de primărie

De regulă, atunci când avem de a face cu primari care nu au făcut şi nu fac nimic pentru comunitatea care i-a votat ca să o conducă, spunem că aceştia sunt nepăsători. Lucrurile se complică şi situaţia este una extrem de gravă, atunci când avem de a face cu un primar precum Constantin Neagoie, de la Ioneşti care, în cei patru ani de cât a condus această localitate nu a fost în stare să se folosească aşa cum se cuvine de moştenirea pe care i-a lăsat-o fostul primar şi actualul candidat la funcţia de primar, din partea USL-ului, Ion Cătănoiu. Cu alte cuvinte, Neagoie ori nu a ştiut, ori nu a vrut să continue proiectele predecesorului său, fapt pentru care s-a ajuns la trista situaţie în care comuna Ioneşti, deşi avea un proiect declarat deja eligibil, în valoare de 1,5 milioane de euro, conceput, depus şi deja în curs de implementare, de către fostul primar Ion Cătănoiu. Un proiect de înfiinţare a unui sistem de salubrizare care nu deservea numai Ioneşti-ul, dar şi alte comune, printre care Scundu, Orleşti, Creţeni, Glăvile, Pesceana, Voiceşti, Mitrofani şi altele. Proiectul era atât de bine gândit încât Ioneşti-ul urma să asigure salubrizarea contra cost, în localităţile amintite anterior, ceea ce nu numai că i-ar fi permis să salubrizeze gratuit comunitatea ioneşteană, dar şi să consolideze bugetul local. Pe ultima sută de metri a mandatului lui Cătănoiu, au fost achiziţionate şi maşinile de ridicare a gunoiului. Proiectul a fost însă abandonat. Primarii comunelor pe care Ioneşti-ul ar fi trebuit să le salubrizeze, constatând lipsa tragerii de inimă şi nepriceperea primarului Neagoie, s-au mişcat repede şi şi-au înfiinţat propriul lor sistem de salubrizare, ori au concesionat serviciul către o firmă specializată. Aşa se face că, deşi fostul primar îi servise, pe tavă, un proiect de o valoare inestimabilă pentru comunitatea ioneşteană, odată instalat la conducerea comunei, Neagoie nu s-a priceput să ia taurul de coarne şi să continue proiectul, fapt pentru care, deşi are un proiect de milioane de euro în acest sens, Ioneşti-ul, sub conducerea lui Neagoie a devenit un focar de infecţie!

Pe lângă faptul că şi reabilitarea, modernizarea şi extinderea sediului primăriei comunei Ioneşti este tot unul dintre proiectele pe care le propunea spre a fi realizate în mandatul 2008-2012, tot fostul edil-şef al comunei Ioneşti, Ion Cătănoiu, actualul primar al acestei aşezări rurale, Constantin Neagoie, se face vinovat de neducerea la îndeplinire a acestor lucrări. Practic, lucrările au stagnat tot din cauza datoriilor acumulate de primărie către firmele care au desfăşurat lucrări la noua clădire. Ceea ce este şi mai grav, este că, de patru ani, cea mai importantă instituţie a statului de la Ioneşti, primăria acestei comune, funcţionează la înghesuială, într-un spaţiu inpropriu, în cadrul Dispensarului Comunal, deşi Neagoie i-a minţit pe electorii săi că până cel mai târziu în luna mai a anului 2009, lucrările vor fi finalizate şi că la acea dată, deja se vor instala funcţionarii primăriei, în noul sediu. Iată că nu a trecut numai luna mai a anului 2009, dar a trecut întreg mandatul pe lângă el şi Neagoie n-a făcut nimic nici în acest sens. De reţinut este faptul că dacă va mai fi ales încă un mandat ca primar, tot acest Constantin Neagoie, noul sediu al primăriei Ioneşti va ajunge într-un stadiu de degradare atât de avansat că se va surpa înainte de a fi terminate lucrările. Cunoscut fiind deja faptul că adevăratul motiv pentru care controversatul personaj Constantin Neagoie a vrut să ajungă primar al comunei Ioneşti doar pentru a se răzbuna pe fostul edil-şef, actualul candidat al alianţei politice USL la funcţia de primar al acestei comune vâlcene, Ion Cătănoiu şi cum Dispensarul din satul Fişcălia era una dintre investiţiile de suflet ale lui Ion Cătănoiu, un obiectiv la care acesta a ţinut foarte mult, actualul primar al comunei Ioneşti, şi-a dat tot interesul ca să îşi bată joc de această unitate medicală. Doar că bătându-şi joc de dispensarul din Fişcălia, şi-a bătut joc şi de oamenii nevinovaţi care veneau aici ca să îşi caute sănătatea, oameni bătrâni, neputincioşi şi care poate chiar i-au acordat votul lor, în vara anului 2008. Aşa s-a ajuns la situaţia tragică în care, în inconştienţa lui nemăsurată, Neagoie a ordonat amplasarea unor pubele pentru colectarea selectivă a deşeurilor, la două palme de punctul de acces în dispensar. Dincolo de acest lucru, Neagoie a neglijat şi exteriorul şi interiorul clădirii acestui dispensar. Ultimele investiţii în vopsirea şi igienizarea spaţiului fiind făcute de Cătănoiu, înainte de a pierde alegerile din vara anului 2008. În rest: cum puteţi observa, pereţi sunt jupuişţi efectiv. Cât despre amplasarea ghenelor de gunoi, aşa înţelege actualul primar al comunei Ioneşti ideea de salubrizare, anume: să vă bage gunoaiele în casă, dacă s-ar putea, stimaţi ioneşteni cu drept de vot. Și unde mai pui, pe lângă toate acestea, şi că, devreme ce nu a fost în stare să ducă la îndeplinire proiectul privind serviciul de salubrizare, aşa cum l-a gândit predecesorul său, Ion Cătănoiu, tomberoanele de pe prispa dispensarului din Fişcălia, de multe ori zac pline ochi chiar şi o jumătate de an, dispensarul cu pricina nemaifiind un loc de vindecare, ci de sporire a gradului de îmbolnăvire al pacienţilor care îi trec pragul, nevoiţi fiind.

Neagoie a neglijat problemele comunităţii ioneştene

Comuna Ioneşti a rămas mult în urmă, în perioada 2008-2012, de când, la conducerea ei se află acest Constantin Neagoie, în timp ce toate comunităţile rurale din jurul acestei comune au evoluat simţitor. Astfel, nepriceperea, nepăsarea şi ranchiuna pe care i-a purtat-o şi i-o poartă încă fostului edil, au fost caracteristicile ce l-au determinat pe Neagoie să nu recunoască un proiect, oricât de bun ar fi acesta. Aşa s-a ajuns la situaţia în care Neagoie a neglijat problemele comunităţii ioneştene, întrucât era mult mai preocupat de firmele proprii, Neagoie nu a stat în mijlocul oamenilor şi nici măcar nu s-a gândit să continue proiectele fostului primar, Ion Cătănoiu. Și de aici, până la situaţia actuală în care, cu o lună înainte de terminarea unui mandat de patru ani al primarului Constantin Neagoie, comuna Ioneşti este singura care nu beneficiază nici de o reţea modernă de alimentare cu apă, nici de canalizare, nici de o reţea modernă de alimentare cu gaze şi nici măcar de un Cămin Cultural. Toate acestea, spre exemplu, în timp ce Galicea, comuna vecină dispune de trei cămine culturale, ambele amenajate la standarde occidentale, în altă comună vecină, Scundu, Căminul Cultural este atât de modern şi de bine dotat că tinerii de la Râmnicu Vâlcea îl preferă în locul discotecilor din Capitala Judeţului, la Voiceşti, primul lucru pe care l-a făcut Florian Vătafu după ce a ieşit primar, pentru prima dată, a fost reabilitarea şi modernizarea Căminului Cultural, la Suteşti, primarul Nelu Stănescu se află în ultimul stadiu cu lucrarea de ridicare din temelii a unui nou sediu pentru primărie, sediu în care va funcţiona şi Cămin Cultural, şi Poliţia Locală etc., investiţia fiind făcută după modelul primăriei de la Roma (asta ca să vă faceţi idee despre ce investiţie este vorba acolo), la Orleşti, Căminul Cultural este şi el aproape gata de a fi dat în folosinţă. La Prundeni, deja nu se mai vorbeşte despre un Cămin Cultural, comuna lui Nelu Horăscu fiind atât de evoluată încât aici se vorbeşte despre un Ateneu Sătesc în care îşi mai are sediul şi un post local de televiziune, la Drăgăşani, Cristi Nedelcu, primarul social-democrat de aici, aflat şi el, ca şi Neagoie, tot la primul mandat, este capabil să plătească şi datoriile lăsate de fostul primar, Gheorghe Iordache şi, pe lângă aceasta, a reuşit şi să construiască, din temelii, nu un Cămin Cultural, nu o Casă de Cultură, ci un Palat de Cultură. Numai la Ioneşti, primarul Neagoie nu a reuşit să ridice şi el două camere şi o toaletă şi să scrie pe frontispiciul clădirii “Cămin Cultural”. Și dacă nu a fost capabil să facă o asemenea investiţie care, este drept, nu afectează prea mult bunul mers şi evoluţia comunităţii, mai este cum mai este, însă nu a fost în stare să îmbunătăţească gradul de civilizaţie şi condiţiile de trai ale cetăţenilor, în sensul că nu a reuşit să înfiinţeze, la Ioneşti, reţelele moderne de alimentare cu apă, gaze naturale şi canalizare, aceasta tot în condiţiile în care primarii comunelor din jurul Ioneşti-ului şi-au luat inima în dinţi şi au reuşit să facă toate aceste lucruri, în ultimul mandat.

Dacă până şi la Amărăşti, unde de opt ani se chinuie primarul să termine lucrările la un Cămin Cultural, s-a reuşit introducerea apei potabile şi a canalizării, este ceva de nedescris cum, numai la Ioneşti, acest lucru nu s-a realizat. Iar ca lucrurile să stea şi mai rău, Neagoie nu numai că nu a fost în stare să introducă reţeaua de alimentare cu apă, însă le-a promis ioneştenilor aproape lunar, ba că l-a învăţat preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, cum să facă, în sensul că a redepus proiectele pentru apă şi canalizare, însă separat, căci aşa sunt şanse mai mari să obţină fonduri, ba, cum s-a întâmplat şi la sfinţirea bisericii din Ioneştii Govorei, a spus mulţimii că a doua zi urma să aibă în contul primăriei suma de 8 milioane de euro – sumă care, de altfel, depăşeşte orice fel de finanţare acordată, vreodată, în istoria Uniunii Europene -, ori de atunci până acum au trecut, iarăşi, mai bine de două săptămâni şi nici pomeneală de această sumă şi aşa mai departe. Totul în condiţiile în care proiectul pentru amenajarea reţelei moderne de alimentare cu apă şi a celei de canalizare a fost depus la DADR Sud Vest Oltenia de către fostul primar al Ioneştiului încă din anul 2007, însă Neagoie nu a binevoit să se mai intereseze de soarta acestui proiect. Cât despre reţeaua de alimentare cu gaze naturale la nivelul comunei Ioneşti, facem menţiunea că, tot în 2007, fostul primar Ion Cătănoiu, ne arăta nouă un dosar cu primele documentaţii elaborate în acest sens. Oare de ce nu a continuat Neagoie proiectul cu pricina, că doar era într-un sertar, în biroul pe care l-a ocupat el, după ce Cătănoiu a pierdut alegerile din vara anului 2008? Să fie cumva din nepăsare, din nepricepere sau din aroganţă? Oricum ar fi, Neagoie întruneşte toate aceste trei non-calităţi şi, ep lângă acestea, din păcate, şi multe altele de acest gen. Aşa s-a ajuns la situaţia în care vecinii ioneştenilor, spre exemplu, comunele Scundu şi Orleşti, au lucrat împreună, asociindu-se în vederea obţinerii unor fonduri mai mari, şi aşa s-a turnat asfalt la standarde occidentale, la Orleşti, tot de către firma Strabag, care a făcut lucrări şi la Ioneşti, însă la Orleşti, s-a lucrat cu cap, în sensul că au existat un proiect pentru fiecare ulicioară în parte, o autorizaţie de construire, nişte deevize şi, pe deasupra, mai important ca orice, spre deosebire de Ioneşti, au existat fonduri, ceea ce a dus la următoarea stare de fapt: Orleştiul are asfalt achitat la zi, Ioneştiul are datorii de sute de miliarde către aceeaşi firmă, culmea. Tot graţie conlucrării dintre primarul din Orleşti şi cel din Scundu, s-a ajuns ca atât primarul Cîrstina, cât şi primarul Dumitru Blejan, să amenajeze, chiar în acest mandat, atât o reţea modernă de alimentare cu apă, cu tot cu gospodării de apă şi toate cele, cât şi una de canalizare, de Prundeni, nu mai este cazul să amintim, căci aici există reţea de alimentare cu apă potabilă încă din mandatul 2004 – 2008, însă şi aici, canalizarea, iată, s-a realizat tot în acest mandat, 2008 – 2012, mandat în care Neagoie îşi petrece timpul prin concedii în străinătate. Și exemplele ar putea continua. Numai la Ioneşti nu se poate înfiinţa nici reţea de alimentare cu apă, nici canalizare, nici alimentare cu gaze, nici cămin cultural, deşi, aşa cum vă spuneam, culmea, proiectele au fost chiar şi depuse încă de la finele ultimului mandat al fostului primar al acestei comune, actualul candidat al USL-ului pentru postul de primar al Ioneşti-ului, Ion Cătănoiu.

Ioneşti, singura comună unde, în patru ani, nu s-a accesat nici un fond european!

În timp ce primari precum Ion Horia Horăscu, de la Prundeni, Ion Năfliu, de la Galicea, Constantin Cîrstina, de la Orleşti, Cristian Nedelcu de la Drăgăşani, merg la sediul DADR Sud-Vest Oltenia din Craiova aproape mai des decât merg acasă şi sunt cunoscuţi de directoarea Marilena Bogheanu aproape mai bine decât îi cunosc proprii consăteni, de primarul din Ioneşti, nu a auzit nimeni pe acolo! Este un fapt real pe care l-am aflat direct de la sursa principală, pe la mijlocul lunii decembrie anul trecut. Directoarea acestei instituţii le transmitea atunci, prin intermediul ziarului nostru, un mesaj tuturor primarilor, o chemare să vină, să pună în dezbatere probleme importante ce ţin de evoluţia comunităţilor pe care le conduc, dându-l atunci ca exemplu pe primarul din Drăgăşani, dar şi pe ceilalţi amintiţi mai sus, care au atacat absolut toate axele de finanţare, obţinând bani, chiar şi pentru lucrări care într-adevăr nu erau atât de importante pentru comunităţile lor. Spre exemplu, Drăgăşaniul putea exista şi fără patinoar, iar Orlşetiul putea exista şi fără ştrand şi parc, dar dacă se dădeau bani pentru aşa ceva, aceşti primari au gândit în felul următor: ÔÇ£Nu contează dacă au utilitate sau nu, atâta timp cât aceste investiţii aduc banii Europei în localităţile noastre, noi le facem!”. Din păcate, Neagoie de la Ioneşti, n-a avut această gândire şi, în patru ani de zile de când se află la conducerea Ioneşti-ului, suntem ferm convinşi că nu ştie nici unde este sediul DADR Sud-Vest Oltenia, nici al Băncii Mondiale, de fapt nu ştie nici măcar că Guvernul dispune de un fond de rezervă din care putea să obţină şi el nişte bani, mai ales că tot le face campanie mincinoasă greilor vâlceni din PD-L. Aşa am trecut în palmaresul negativ din ultimii patru ani ai comunei vâlcene Ioneşti un nou mare minus, pentru faptul că, în perioada 2008-2012, nu s-au adus bani nici de la Guvern, nici de la europeni, în această localitate, spre deosebire de fostul primar Ion Cătănoiu, care a construit, în 2005, o şcoală cu clasele I-IV în satul Fişcălia, inclusiv cu sistem de încălzire modern, pe bani de la Banca Mondială. De asemenenea, Cătănoiu a modernizat sectorul de Drum Sătesc în satul Fişcălia, de la Rădoi, la Tudor, de circa 2,5 kilometri, pe bani din fondul de rezervă al Guvernului Tăriceanu, Cătănoiu ştiind să profite de faptul că, în 2006, la conducerea ţării se afla şeful partidului din care făcea şi el parte. Tot pe bani europeni, mai exact, pe fonduri de la Sapard, şi tot în utlimul său mandat, Ion Cătănoiu a reuşit modernizarea drumului comunal DC 102 Ioneşti – Scundu, lucrare pentru care fostul primar a adus în Ioneşti, 22 de miliarde de lei. Și exemplele pot continua, însă am prezentat, în pagina trei a acestei ediţii toate realizările lui Ion Cătănoiu din ultimul mandat, fapt pentru care nu are rost să le rediscutăm. Problema gravă este că toate aceste fonduri de la UE şi Guvern s-au sistat, de când a venit la conducerea Ioneştiului acest Constantin Neagoie, nici un leu nu a mai ajuns în comună, din aceste direcţii, fapt pentru care reluarea contactului cu aceste foruri şi reluarea campaniei de depunere de proiecte şi obţinerii de finanţări pentru comunitatea ioneşteană se poate face numai realegându-l pe fostul edil, în funcţia de primar, la alegerile din 10 iunie 2012!

Sursa: Pro Expres de Drăgăşani

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.