În Stoeneşti huliganii fac legea !
Oamenii lui Fredi Dumbravă distrug afişele candidatei de la PPDD
Elisabeta Niţu, viceprimarul în funcţie al comunei Stoeneşti, fostă profesoară de geografie la cunoscutul Colegiu “Mircea cel BătrânÔÇ£, face cu greu faţă campaniei agresive duse de Fredi Dumbravă, celebrul migrator politic specializat în tăierea vitelor. “Mi-au rupt oamenii lui Fredi toate afişele electorale, peste tot au pus poza lui nu mai am nici un afiş în staţiile de autobuze sau pe panourile oficiale. Circulă zvonul că încearcă să se folosească de oameni folosind bani. Există oameni care mi-au spus că Fredi va încerca să cumpere voturi cu 200 de lei bucata folosind metoda suveică. Există oameni care mi-au spus că pentru Stoeneşti ar fi de râsul curcilor să ajungă primar un individ care nu are nici studii liceale şi care şi-a trecut în documentele de candidatură la profesie ÔÇô mecanic şi la ocupaţie şomer.” Doamna Niţu are dreptate să fie indignată. Fredi Dumbravă a fost susţinut parţial doar de o parte a presei locale care s-a lepădat de acest ipochimen imediat ce i-a aflat caracterul.
Fredi l-a minţit pe Ștefan Prală de la PDL, pe Mircia Gutău de la UNPR, pe Aurel Vlădoiu de la PSD şi pe Cristain Buican de la PNL. “Ziarul de VâlceaÔÇ£ a fost publicaţia care i-a atras atenţia deputatului Vlădoiu asupra acestui individ iar demersurile noastre s-au soldat cu excluderea sa din PSD. Vom trimite observatori direcţi care să asiste la alegerile din această comună pentru că vrem alegeri corecte, fără suveici, fără voturi anulate ilegal şi fără măgării. Și sperăm că cetăţenii vor alege un primar care ştie cât de cât carte, care poate purta o discuţie cu un preşedinte de Consiliu Judeţean sau un funcţionar din vreun minister. Avem tot respectul pentru cei care sunt măcelari de profesie dar asta nu înseamnă că trebuie să îndemnăm lumea să voteze un individ fără carte care este asociat pe liste cu un alt derbedeu celebru din zonă. Vom reveni cu amănunte despre campania electorală din Stoeneşti. (N.T.)