Poliţist arestat după ce a primit mită de la o persoană implicată într-un accident rutier
Un agent de la Poliţia Rutieră a municipiului Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru 29 de zile după ce a primit 200 de euro de la o persoană implicată într-un accident de circulaţie, pentru soluţionarea favorabilă a cauzei penale şi restituirea permisului de conducere.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Râmnicu Vâlcea, procurorii au decis reţinerea poliţistului, Nicolae-Lucian Traşcă, iar ulterior magistraţii Tribunalului Vâlcea au dispus arestarea preventivă a acestuia, decizia nefiind însă definitivă.
„Inculpatul, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul Poliţiei Rutiere, desemnat să facă cercetări în legătură cu un accident de circulaţie, a pretins şi primit de la una dintre persoanele implicate în accident, denunţătorul, suma de 200 de euro, pentru soluţionarea favorabilă a cauzei penale şi obţinerea restituirii permisului de conducere”, se menţionează într-un comunicat al Parchetului Tribunalului Vâlcea.