• Pentru loialitatea şi servilismul de care a dat dovadă în ultima perioadă,
Constantin Roibu l-a promovat pe Alin Smeu în funcţia de director adjunct financiar
Se dovedeşte din nou că directorul general de la OLTCHIM, Constantin Roibu, promovează oamenii în funcţii de conducere pe principii de… loialitate şi servilism faţă de marele „jupân” al întreprinderii. Un astfel de caz s-a petrecut luni, 2 aprilie 2012, când la propunerea directorului Roibu, Consiliul de Administraţie de la OLTCHIM l-a numit pe Alin Smeu, contabilul şef al întreprinderii, în funcţia de director general adjunct financiar, post vacant ca urmare a demisiei lui Alexandru Bucşă. Alin Smeu a fost mai mereu omul care l-a însoţit pe directorul Roibu prin sălile instanţelor de judecată pentru a depune mărturie împotriva „Ziarului de Vâlcea” (care a avut curajul să dezvăluie ilegalităţile de pe platforma chimică vâlceană). Despre Alin Smeu (41 de ani), putem spune că este licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Craiova, specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune. Până să deţină funcţia de contabil şef al OLTCHIM, Alin Smeu a condus serviciul Contabilitate (2000-2001) şi biroul Contabilitate – Investiţii (1997-1999) din cadrul societăţii. În perioada 1995-1997, acesta şi-a desfăşurat activitatea ca economist în cadrul acestui serviciu.
Trebuie să mai spunem că în aceiaşi şedinţă a Consiliului de Administraţie de la OLTCHIM, a fost desemnat un înlocuitor al lui Alin Smeu în persoana lui Vasile Stanciugel. Acesta din urmă este licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Craiova, specializarea bănci şi burse de valori. Deţine o diplomă de master în analiză diagnostic şi evaluarea afacerilor. Începând cu anul 2003 şi până în prezent a condus Serviciul Analize Economice, Preţ-Cost. În perioada 2000-2003 şi-a desfăşurat activitatea ca economist în cadrul serviciului Financiar şi serviciului Analize Economice – Preţuri. În aceste condiţii, „schema de conducere” de la OLTCHIM este următoarea: Constantin Roibu – director general, Vasile Măndică – director economic, Alin Smeu – director general adjunct financiar, Radu Olaru – director general adjunct Producţie Investiţii, Victoria Neguţ – director Managementul Calităţii, Mediului şi Securitatea Muncii, Veronica Preoteasa – director comercial.
(Nicu Trandafir)