• După aproape un an de la semnarea contractului de finanţare,
Lucrările la drumul DJ 648 Ioneşti-Olanu n-au demarat nici până la ora actuală
În data de 27 aprilie 2012 se va împlini un an de când Consiliul Judeţean Vâlcea a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 648, Ioneşti – Olanu – limită judeţul Olt, derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, însă, din păcate, lucrările n-au demarat nici până la ora actuală. Se pare însă că vinovat de acest aspect nu este CJ Vâlcea pentru că imediat după semnarea contractului de finanţare, această instituţie a iniţiat procedura de achiziţie publică prin publicarea în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Comisia de evaluare a apreciat că ofertele depuse nu au corespuns cerinţelor documentaţiei şi în consecinţă, a hotărât să anuleze procedura de atribuire. Doi dintre cei opt ofertanţi au depus contestaţie la CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), cerând anularea deciziei autorităţii contractante. Deoarece le-au fost respinse contestaţiile ca neîntemeiate, aceiaşi ofertanţi au înaintat plângeri împotriva deciziei CNSC la Curtea de Apel Craiova şi Curtea de Apel Piteşti. Aşa cum era de aşteptat, şi de această dată, plângerile au fost respinse ca nefondate.
„Din toată această odisee, a avut de pierdut Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitatea sa de titular şi beneficiar de proiect. Lucrurile nu ar fi evoluat aşa dacă s-ar fi găsit, prin lege, soluţii mai rapide de rezolvare a contestaţiilor, dar şi de sancţionare a contestatarilor de profesie, care s-au specializat în a pune beţe în roatele investiţiilor cu fonduri europene. Doresc să vă precizez că am reluat calendarul şi procedurile de atribuire: în ziua de 28 februarie 2012, am publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) invitaţia de participare la licitaţie, iar depunerea şi deschiderea ofertelor a avut loc în data de 15 martie 2012. Imediat după aceea, s-a efectuat evaluarea ofertelor de către comisia desemnată şi sperăm să pornim cât mai repede lucrările pe DJ 648 unde avem un program foarte încărcat”, a ţinut să sublinieze preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea.
(P.C.)