„Ziarul de Vâlcea” sprijină un gospodar adevărat la Slătioara:
Sorin Romcescu merită să fie ales primar pe viaţă
În urmă cu câteva săptămâni, în comuna Slătioara a avut loc recepţia lucrărilor edilitare efectuate pe Măsura 3.2.2 La evenimentul organizat de primarul Sorin Romcescu au participat reprezentanţi ai firmelor de construcţii care au efectuat lucrările, reprezentanţi ai proiectantului şi personal din administraţia locală. Duminica trecută, cu ocazia spectacolului organizat de edilul Romcescu pentru aproximativ 400 de femei din comună, liderul social – democrat Ion Cîlea, secretarul general Dumitru Persu şi prim-vicepreşedintele Aurel Vlădoiu au apreciat la unison activitatea administraţiei locale. „La Slătioara s-au realizat ample acţiuni de modernizare a comunei, cetăţenii fiind extrem de mulţumiţi de activitatea primarului Sorin Romcescu. Le-am transmis şi eu, în cadrul spectacolului ocazionat de Ziua Internaţională a Femei, că Sorin Romcescu merită să fie ales primar pe viaţă”, declară deputatul Aurel Vlădoiu.
În comuna din vestul judeţului s-a realizat o reţea de canalizare cu o lungime totală de peste 20 kilometri, a fost extinsă alimentarea cu apă până la lungimea totală de 28 km. De asemenea, a fost clădit un centru medico – social. Acum, administraţia din Slătioara aşteaptă decontarea întregului proiect, din suma de aproximativ 2,5 milioane euro mai fiind de achitat aproximativ 37%. „ Cu fonduri de la Banca Mondială a fost modernizată şcoala şi urmează dotarea acesteia cu mobilier, pentru ca elevii să-i desfăşoare orele de curs în condiţii civilizate. Pentru baza sportivă, prin efortul constructorului – Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri – s-a făcut însămânţarea gazonului pentru începerea activităţilor sportive în primăvara acestui an. Voi repeta intervenţiile la Guvern pentru finanţarea totală a lucrărilor la această bază sportivă. Cum spuneam, Sorin Romcescu este un primar harnic, care se zbate pentru binele comunei şi al locuitorilor, toţi oamenii din Slătioara putând observa că acesta a depăşit cu mult programul electoral cu care a câştigat alegerile din 2008″, a conchis Aurel Vlădoiu.