Alpinişti utilitari grav accidentaţi la Obârşia Lotrului

0
72

Alpinişti utilitari grav accidentaţi la Obârşia Lotrului

Doi alpiniști utilitari din localitatea Vulcan, care lucrau la pârtia de schi de la Obârşia Lotrului – Vâlcea, au fost grav răniţi marţi, 6 martie. Aceştia s-au răsturnat cu snowmobilul, care a luat foc și s-a prăbușit peste ei. Cei doi au ajuns la Spitalul Județean din Sibiu, iar unul dintre ei urmează să fie operat. 
Se pare că snowmobilul pe care se aflau cei doi ar fi rămas fără frâne, s-a răsturnat, a luat foc și s-a prăbușit peste ei.  

”Aceștia au mers pe un drum necunoscut, au căzut foarte mulți metri, se pare că snowmobilul a căzut peste ei şi s-a aprins”, a spus Adrian David, șeful Serviciului Salvamont Sibiu. 

Inițial, la fața locului s-a solicitat intervenția unui elicopter SMURD, însă fiind târziu acesta nu a mai putut să zboare. 
La locul accidentului au ajuns de urgență salvamontiștii sibieni și mai multe echipaje SMURD din Vâlcea şi Sibiu, iar cei doi bărbaţi au fost aduși la spitalul din Sibiu. 
„Am transportat la spitalul din Sibiu doi pacienți, primul în vârstă de 35 de ani cu fracturi ambe oase ambe antebrațe și gamba stângă și luxație coxo-femurală stângă, stabil hemodinamic, traumatism cranian, și al doilea, în vârstă de 25 de ani, cu un traumatism cranian și arsuri pe ambe gambe, gradul II”, a spus Cezar Bologa, medic SMURD Sibiu.     
Bărbatul a ajuns în stare gravă la spital, cu fracturi multiple. După operaţie, a fost mutat la Terapie Intensivă, iar medicii spun că vor mai urma şi alte intervenţii chirurgicale. 
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, avea fracturi la mâini şi la picioare, ortopezii sibieni intrând cu el de urgenţă în sala de operaţie. 
„Pacientul a fost operat, se află acum la Terapie Intensivă şi urmează să aibă loc şi alte intervenţii chirurgicale”, spune Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. 
Potrivit sursei citate, celălalt bărbat în vârstă de 25 de ani, rănit de asemenea în accident, are arsuri de gradul II pe 20 la sută din corp şi este internat la Chirurgie Plastică. 
(www.adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.