Secţia de Boli Cronice din comuna Sineşti a fost desfiinţată

0
89

Secţia de Boli Cronice din comuna Sineşti a fost desfiinţată

Printr-o hotărâre a Consiliului Local Horezu s-a stabilit ca Secţia de Boli Cronice din comuna Sineşti să fie desființată, iar cele 10 paturi de care dispune să fie transferate în cadrul Spitalului Orășenesc Horezu. Decizia a creat mari nemulțumiri în rândul celor peste 15.000 locuitori din Livezi, Grădiștea, Sinești, Berbesti, Alunu și Mateești care, timp de 107 ani, au beneficiat fără întrerupere de serviciile medicale oferite de așa-numitul Spital de la Sinești. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, dr.ing. Ion Cîlea, căruia i-a fost adresat un memoriu semnat de peste 500 de cetățeni, a intervenit la Ministerul Sănătății pentru anularea deciziei de desființare a spitalului din Sinești, iar prin răspunsul primit i s-a comunicat ca această unitate spitalicească nu a fost cuprinsă în lista celor 67 spitale propuse pentru desființare și, ca atare, problema poate fi rezolvata la nivelul autorităților locale.

În fața acestei situații, președintele Ion Cîlea i-a invitat la o discuție pe toți primarii din localitățile interesate de soarta spitalului de la Sinești.

Argumentele acestora l-au determinat pe primarul orașului Horezu, prof. Constantin Nițu, să revină asupra hotărârii Consiliului Local. Maleabilitatea și înțelegerea acestuia că menținerea în funcțiune a Spitalului Sinești este o problemă preocupantă pentru toți locuitorii din zonă au netezit drumul spre încheierea unui protocol prin care s-a hotarât: „ Secția de boli cronice Sinești va funcționa în continuare cu 10 paturi ca secție exterioară a Spitalului Orașenesc Horezu, urmând ca autoritățile publice din cele 6 localități arondate să contribuie la finanțarea cheltuielilor materiale”.

Consiliul Judetean Vâlcea, prin semnătura presedintelui Ion Cîlea, s-a angajat la rândul său să sigure fondurile necesare pentru executarea lucrărilor de reabilitare a clădirii și de imprejmuire a secției spitalicești din comuna Sinești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.