• O premieră negativă în 2011
Producţia industrială a Vâlcii s-a diminuat în august cu 1,1%
Potrivit datelor furnizate recent de Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea, în cursul primelor opt luni din 2011, producţia industrială a Vâlcii s-a majorat cu 21,5% faţă de situaţia din perioada similară din 2010, în condiţiile în care în luna august 2011 a existat o diminuare cu 1,1% (prima lună din acest an cu scădere) comparativ cu luna august 2010. În ceea ce priveşte indicele valoric al cifrei de afaceri din industria vâlceană pe total (piaţa internă şi piaţa externă), acesta a fost în primele opt luni din 2011 cu circa 31,8% mai mare faţă de situaţia din perioada similară a anului 2010, cel mai mare salt înregistrându-se în luna ianuarie 2011 (65,7%), iar cel mai mic în august (10,9%).
La nivel naţional, în luna august 2011, producţia industrială a scăzut faţă de luna precedentă cu 7,1%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a crescut atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 10,3%, respectiv cu 7,4%. În perioada 1 ianuarie – 31 august 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, producţia industrială a crescut ca serie brută cu 7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,5%. În luna august 2011, producţia industrială (serie brută), a scăzut faţă de luna precedentă cu 7,1%, din cauza industriei prelucrătoare. Celelalte două sectoare industriale, industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, au crescut cu 6,4%, respectiv cu 6,3%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat scăderi la majoritatea categoriilor de bunuri: industria bunurilor de capital, industria bunurilor intermediare, industria bunurilor de uz curent. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut faţă de luna precedentă cu 1,9%, datorită creşterii înregistrate de toate cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat 6,5%, industria extractivă 2,8%, industria prelucrătoare 1,8%. În perioada 1 ianuarie – 31 august 2011, comparativ cu perioada similară din anul trecut, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 7%, creştere susţinută de toate cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare a crescut cu 7,4%, industria extractivă cu 5,7% şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 5%.