• S-au anunţat nominalizările la premiile TIR Magazin
Antares Group, foarte aproape de a câştiga „Oscarul” transporturilor româneşti
În data de 15 decembrie 2011, la un club din Bucureşti, va avea loc gala festivă de decernare a premiilor „TIR Magazin”, eveniment realizat în parteneriat cu Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Din judeţul Vâlcea, singura companie prezentă în acest top este Antares Group, condusă de omul de afaceri Dumitru Becşenescu, firmă ce a fost inclusă la categoria „Cea mai bună firmă de transport călători”. Nominalizările au fost realizate prin centralizarea propunerilor făcute în scris de cititorii revistei TIR Magazin si ai site-ului www.tirmagazin.ro.
Trebuie să mai spunem că gala premiilor TIR Magazin 2012 vine cu un mega-show de stand-up comedy. Vor urca pe scenă pentru a „condimenta” evenimentul cu umor: Cosmin Natincu, Sergiu şi Vio. Degustările de vinuri din gamele Enira si Alira, oferite de Wine Ro, vor condimenta întreaga festivitate. Ce-a de-a doua ediţie a Galei Premiilor TIR Magazin aduce o categorie nouă: „Cel mai bun transportator public de persoane”. Si în acest an, la eveniment se vor decerna trei premii speciale: „Camionul cel mai puternic din lume”, „Omul anului 2012 în transporturile rutiere” şi „Premiul pentru întreaga activitate”. Câstigătorii acestor categorii vor fi stabiliţi direct în urma centralizării formularelor trimise de cititorii revistei de transporturi TIR Magazin şi nu mai trec prin jurizare. Câştigătorii vor fi anunţaţi la ceremonia care va avea loc pe 15 decembrie şi sunt stabiliţi în urma centralizării voturilor exprimate de un număr de 14 specialişti din lumea transporturilor şi a vehiculelor comerciale.