România a fost surclasată de Brazilia şi Franţa şi va juca azi în optimi contra Croaţiei

0
86

• Handbal feminin, Campionatul Mondial

Olimpiada în pericol!

• România a fost surclasată de Brazilia şi Franţa şi va juca azi în optimi contra Croaţiei

Naţionala de handbal feminin a României a terminat în genunchi meciurile din Grupa C a mondialelor din Brazilia. După ce remizase cu Japonia, trupa antrenată de Radu Voina a încercat să dreagă busuiocul în partida contra naţionalei ţării organizatoare, Brazilia. Gazdele nu le-au dat prea multe şanse tricolorelor pe care le-au condus încă din start, cu 3-0 apoi cu 8-4 la mijlocul primei reprize. Voina a încercat să contracareze jocul braziliencelor cu o apărare om la om la Amorim dar la pauză handicapul era de trei goluri, 14-11. În repriza secundă Elisei şi compania au făcut eforturi disperate să revină în joc dar Brazilia a păstrat în permanenţă un avantaj de 3, 4 sau 5 goluri, beneficiind şi de ajutorul celor doi arbitri care au acordat gazdelor mai mult decât obişnuitul 5%. În final a fost 33-28 pentru sud-americane care îşi asiguraseră primul loc în grupă şi un culoar excelent spre semifinale. România aştepta meciul de final cu Franţa şi un success care să streargă împresia proastă din ultimele întâlniri.

Înfrângere record contra Franţei

Înainte de diputa cu Franţa, româncele aveau, culmea, ca variantă mai bună o înfrângere, caz în care într-o eventuală semifinală urmau să întâlnească Norvegia în timp ce o înfrângere le dădea româncelor ca adversară Rusia, prima favotiră la câştigarea aurului mondial. Cele 60 de minute au fost dominate cu autoritate de elevele lui Olivier Krumbholz. La pauză deja era o diferenţă ruşinoasă, 20-11 (!) şi franţuzoaicele şi-au mărit avantajul şi în partea a doua a întâlnirii. LA final a fost 39-20, cea mai ruşinoasă înfrângere pentru România de la toate ediţiile Campionatului Mondial de până acum, având în vedere că naţionala noastră a participat la toate ediţiile turneului final. „Franţa are cea mai bună echipă din istorie la feminin, nu o spun eu, ci cei din stafful lor. O să vedeţi Franţa sus de tot, înfrîngerea cu Brazilia a fost un accident. Oricum, pe mine mă deranjează atitudinea jucătoarelor la acest Campionat Mondial. Parcă nu vor să joace. Sau poate cerem noi prea mult de la ele. Oricum, e dezamăgitor cum au ales să lupte unele fete”, a declarat după meci selecţionerul radu Voina.

Totul sau nimic contra Croaţiei

Azi, de la ora României 18.30, tricolorele joacă în optimi în faţa unui adversar de bătut, Croaţia. Croatele au terminat pe locul secund al Grupei D, câştigată clar de Danemarca, reuşind să devanseze o altă formaţie cu nume în Europa, Suedia. Miza acestei partide este nu numai accederea în primele opt formaţii ale lumii dar şi sporirea şanselor de calificare la Jocurile Olimpice de la Londra care vor avea loc anul viitor. Dacă se califică, româncele îşi asigură prezenţa la turneele de calificare la Olimpiadă. În caz contrar, România aşteaptă finala Campionatului Mondial şi are nevoie ca aurul să fie câştigat de o formaţie din Europa. Campioana mondială va fi calificată automat la Jocurile Olimpice. Dacă aceasta se va numi Norvegia (campioana Europei), Brazilia (campioana Americii de Sud), Coreea de Sud (campioana Asiei) sau viitoarea campioană a Africii, automat ţara aflată pe locul imediat următor va obţine biletele pentru Olimpiadă. Şi locurile de precalificare se vor stabili în funcţie de poziţiile pe care vor termina Brazilia, Norvegia sau Coreea de Sud. În mod normal, locurile 2-7 au garantată participarea la turneele preolimpice, iar locurile doi, trei şi patru vor găzdui aceste turnee. Patru formaţii sunt deja calificate la JO: Marea Britanie (gazdă), Norvegia (campioana Europei), Brazilia (campioana Americii de Sud) şi Coreea de Sud (campioana Asiei). Altfel, pe hârtie România este favortită în faţa Croaţiei, formaţie de care a dispus în ultimele şapte partide directe, dintre care numai două au fost oficiale. Ultima dispută dintre România şi Croaţia a avut loc la Euro 2010, la Herning, în Danemarca, atunci când tricolorele au câştigat clar cu 31-22, un meci care a rămas în mintea iubitorilor de handbal şi prin accidentarea gravă a portarului Paula Ungureanu. Selcţionerul Voina este pessimist înainte de confruntarea contra croatelor: „Croaţia e o echipă foarte bună, nu a pierdut decât meciul cu Danemarca, dar a trecut în schimb de Suedia, de Coasta de Fildeş, Uruguay şi Argentina. Va fi foarte greu să trecem de ele. Suporterii sunt optimişti eu, însă, nu mai cred în nimic, majoritatea fetelor m-au dezamăgit”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.