Echipa de handbal feminin a României a debutat cu victorie la mondialele din Brazilia

0
89

Echipa de handbal feminin a României a debutat cu victorie la mondialele din Brazilia

• tricolorele au fost conduse de Tunisia o bună bucată a meciului dar şi-au revenit şi au acumulat primele două puncte ale Grupei C

Naţionala de handbal feminin a României a debutat la Campionatul Mondial din Brazilia contra unui adversar modest, Tunisia şi toate lumea se aştepta la un succes la scor al elevelor lui Radu Voina. Tricolorele le întâlniseră pe tunisiene şi la precedentele două turnee finale şi se impuseseră fără probleme, la 17 şi 18 goluri diferenţă. De această dată a fost cu totul altfel. Tunisia a opus o rezistenţă neaşteptată, a condus în mare parte a meciului şi a fost la un pas de o mare surpriză. În prima repriză jocul României nu s-a legat deloc. Golurile au venit după faze personale iar apărarea a funcţionat aproximativ. Tunisia a prins curaj după fiecare minut scurs, avantajul de pe tabela de marcaj a trecut de la o echipă la alta dar suporterii României aşteptau ca Elisei şi compania să se încălzească şi să înceapă ploaia de goluri. Totuşi, elevele lui Radu Voina au intrat la cabine cu un handicap minim, 14-15 şi deja se vedea evident lipsa Cristinei Neagu, a Paulei Ungureanu, Ionelei Gâlcă sau Patriciei Vizitiu. În repriza secundă gluma s-a îngroşat. Tunisia a jucat din ce în ce mai bine, s-a distanţat pe tabela de marcaj şi a dat impresia că poate detona prima „bombă” a mondialelor. A fost nevoie de cinci minute formidabile ale tricolorelor pentru ca normalitatea să se instaleze pe tabela de marcaj. În minutul 44 africanele aveau trei goluri avans, 22-19 şi norii negri se strângeau deasupra României. Din fericire, româncele au marcat de cinci ori consecutiv, de trei ori Nechita, de două ori Chintoan şi situaţia de pe tabelă era răsturnată: 24-22. Din acel moment nu s-a mai pus problema învingătoarei şi echipa noastră s-a impus cu 30-28, mai greu decât ne aşteptam. Tricolorele sunt pe poziţia a treia a clasamentului după o etapă şi joacă luni contra Cubei în runda a doua. Prima lideră a ierarhiei este Franţa, care a spulberat Japonia, urmată de Brazilia, cu un succes clar contra Cubei.

Rezultatele primei etape a Campionatului Mondial:

Grupa A:

Muntenegru – Islanda 21-22
Norvegia – Germania 28-31
Angola – China 30-29

Clasament:

1. Germania 1 1 0 0 31-28 2
3. Angola 1 1 0 0 30-29 2
4. Islanda 1 1 0 0 22-21 2
5. China 1 0 0 1 20-30 0
6. Muntenegru 1 0 0 1 21-22 0
7. Norvegia 1 0 0 1 28-31 0

Etapa viitoare:

Germania – Muntenegru
China – Norvegia
Islanda – Angola

Grupa B

Kazahstan – Australia 37-9
Rusia – Koreea 39-24
Olanda – Spania 27-34

Clasament:

1. Kazahstan 1 1 0 0 37-9 2
2. Rusia 1 1 0 0 39-24 2
3. Spania 1 1 0 0 34-27 2
4. Olanda 1 0 0 1 27-34 0
5. Koreea 1 0 0 1 9-37 0
6. Australia 1 0 0 1 9-37 0

Etapa viitoare:

Kazahstan – Koreea
Spania – Rusia
Australia – Olanda

Grupa C

România – Tunisia 30-28
Brazilia – Cuba 37-21
Franţa – Japonia 41-22

Clasament:

1. Franţa 1 1 0 0 41-22 2
2. Brazilia 1 1 0 0 37-21 2
3. România 1 1 0 0 30-28 2
4. Tunisia 1 0 0 1 28-30 0
5. Cuba 1 0 0 1 21-37 0
6. Japonia 1 0 0 1 22-41 0

Etapa viitoare:

Cuba – România
Tunisia – Franţa
Brazilia – Japonia

Grupa D

Suedia – Argentina 37-11
Danemarca – Uruguay 36-10
Croaţia – Coasta de Fildeş 36-20

Clasament:

1. Suedia 1 1 0 0 37-11 2
2. Danemarca 1 1 0 0 36-10 2
3. Croaţia 1 1 0 0 36-20 2
4. Coasta de Fildeş 1 0 0 1 20-36 0
5. Argentina 1 0 0 1 11-37 0
6. Uruguay 1 0 0 1 10-36 0

Etapa viitoare:

Coasta de Fildeş – Suedia
Argentina – Danemarca
Uruguay – Croaţia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.