Sprijin pentru comunităţile din Păuşeşti-Otăsău şi Pietrari

0
74

Sprijin pentru comunităţile din Păuşeşti-Otăsău şi Pietrari

Zilele trecute, deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu s-a deplasat, din nou, în mai multe localităţi din Colegiul electoral Horezu. În comuna Păuşeşti-Otăsău, parlamentarul PSD a avut o întâlnire cu primarul şi viceprimarul, ocazie cu care au stabilit calendarul activităţilor ce se vor derula până la sfârşitul anului. Apoi, deputatul Vlădoiu s-a întâlnit cu omul de afaceri Virgil Covercă, care a ajutat şi se implică în dezvoltarea comunităţii locale. „Domnul Covercă are un proiect important, pe fonduri de mediu, pentru recuperarea deşeurilor de masă lemnoasă.

Acum, aceste deşeuri sunt transportate de la fabrica sa la Sebeş, iar costurile sunt prea mari. Proiectul vizează construirea unei fabrici de PAL în zonă, având în vedere că există forţă de muncă calificată atât în comună, dar şi în oraşul vecin Băbeni. Voi susţine la ministerele de resort aprobarea acestui proiect important pentru comunitatea din Păuşeşti-Otăsău”, a declarat deputatul Vlădoiu. Împreună cu omul de afaceri Virgil Covercă, parlamentarul social-democrat s-a deplasat apoi la Pietrari, la domiciliul Mariei Catrina. „Acestei femei i-a ars casa în cursul săptămânii trecute şi avea mare nevoie de ajutor. Împreună cu domnul Covercă, vom ajuta această familie să-şi refacă locuinţa, să nu o găsească sărbătorile fără acoperiş deasupra capului”, a conchis deputatul Vlădoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.