România trebuie să impoziteze bisericile şi să stopeze subvenţionarea trântorilor în sutane

0
89

România trebuie să impoziteze bisericile şi să stopeze subvenţionarea trântorilor în sutane

Nicu Trandafir

Oficial au salarii minime, venituri din care cu greu poţi trăi de unul singur în România. În realitate toţi preoţii cu parohie au locuinţe dotate modern şi maşini de lux.

Evaziunea fiscală la vedere

Dacă în multe alte culte cel care ţine slujbele are în viaţa de zi cu zi o altă ocupaţie la Biserica Ortodoxă, cea Greco Catolică şi cea Romano Catolică preoţii sunt plătiţi pentru lălăială şi nu fac altceva decât să obţină bani din aceste aşa zise slujbe religioase . Pentru botez iau bani, pentru cununie iau bani, pentru înmormântare iau bani, pentru citirea acatistelor iau bani, pentru sfinţirea unei locuinţe iau bani, pentru pomenirea morţilor iau bani. Majoritatea acestor sume sunt luate la negru. Într-o ţară în care legal evaziunea fiscală este pedepsită cu închisoarea aceşti indivizi cu sutane iau bani, pe faţă, nu numai de la oamenii simpli dar şi de la parlamentari, primari, procurori, judecători, poliţişti iau de la toată lumea fără chitanţă şi toată lumea ştie acest lucru. În plus sunt plătiţi de la bugetul de stat, iar liderii bisericilor au ajuns nişte latifundiari şi bogătaşi. Într-o ţară săracă în plină criză este ceva ilogic să subvenţionezi nemunca şi hoţia.

Străinătatea ne judecă prostia

Presa străină a ajuns să râdă de mentalitatea unui popor care se lasă manevrat de aşa-zişii slujitori ai Domnului:„ La fiecare 2 zile se termină o biserică în România, dar 3 şcoli sunt închise în fiecare zi” e concluzia la care au ajuns jurnaliştii germani după ce au analizat în detaliu situaţia ţării noastre.
 
„Banii nu par a reprezenta o problemă când vine vorba de biserică. Într-o ţară încă în criză, se cheltuiesc 600 de milioane de euro pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Bugetul Bisericii este de două ori mai mare decât cel alocat culturii sau cercetării ştiinţifice” se spune în materialul celor de la DW.
La nivel naţional, Patriarhia Româna e compusă din şase mitropolii, care includ la rândul lor 29 de arhiepiscopii şi episcopii. Datele economice de pe pagina de Internet a Ministerului de Finanţe arată că, în 2010, fruntaşă este Arhiepiscopia Tomisului, cu un profit de peste 29 de milioane de lei, adică aproape 6,8 mil euro.
 Mergem la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care a câştigat în 2010 circa 4,7 milioane de lei, adică peste 1 milion de euro. Printre afacerile celor de aici se numără mai multe tipografii, hoteluri, o agenţie de turism pentru pelerinaje, dar şi un centru de conferinţă pe care îl închiriază pentru nunţi şi botezuri.
 Arhiepiscopia Bucureştiului a avut şi ea un profit peste 6 milioane de lei. Nici Arhiepiscopia de la Timişoara nu stă rău. A declarat un câştig de 2,6 milioane de lei, adică 600.000 de euro.
 
Printre cei mai puţin fericiţi la capitolul financiar se află Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, care a avut anul trecut un profit de aproape 44.000 de lei, puţin peste 10.000 de euro.

Este ilogic însă de ce sunt lăsate aceste bogăţii neimpozitate. Ministrul de Finanţe nu a putut explica presei de ce anume nu sunt impozitate măcar veniturile declarate ale Bisericii pentru că este evident că cele obţinute la negru sunt mult mai mari. Închipuiţi-vă numai câte miliarde strânge toată popimea din România în 5-6 ianuarie când umblă într-o tradiţională cerşeală din uşă în uşă şi cere bani pentru o operaţiune care durează un minut şi care constă în stropirea prin case cu aghiazmă.

Bani de la Buget în 2011

Sprijin pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult: 28.386.000 RON. Pentru anul 2011 Catedrala Mântuirii Neamului a primit 10.000.000 RON, în plus faţă de suma de mai sus
Sprijin salarial acordat personalului clerical: 248.637.000 RON
Deci răspunsul este simplu. Vreţi bani mai mulţi de la buget ? Păi primul lucru : nu mai daţi bani bisericilor şi clericilor. Fiecare biserică să fie liberă să angajeze pe cine vrea dar să îi plătească salariile şi impozitele şi în plus să plătească impozite pentru toate veniturile obţinute dar şi pentru clădirile şi terenurile care le deţine. Şi să se autofinanţeze! Dacă nu se poate autofinanţa înseamnă că poate să se restrângă pentru că lumea nu mai poate sau nu mai vrea să susţină financiar atâţia leneşi care vor să trăiască bine pe lălăială.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.