Jurista lui Dan Niţu, numită la conducerea Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti

0
61

• USL a dat o nouă „lovitură” la Consiliul Judeţean Vâlcea

Jurista lui Dan Niţu, numită la conducerea Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti

La sfârşitul lunii trecute, alianţa politică USL de la Consiliul Judeţean Vâlcea a reuşit o nouă acţiune de „purificare” a conducerilor instituţiilor din subordine. Astfel, cu 22 de voturi (consilierii PNL şi PSD), CJ Vâlcea a ales-o pe Claudia Militaru, jurista liberalului Dan Niţu de la firma SC Damila SRL, în Consiliul consultativ al Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti, în locul democrat-liberalei Iuliana Moise. La fel ca şi în celelalte cazuri în care au fost înlocuiţi PDL-işti cu membrii USL, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, nu a avut decât o singură „justificare” a acestei decizii: „Pentru o mai bună reprezentativitate în Consiliul Consultativ al Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti, în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestei instituţii, s-a decis desemnarea unui nou membru în locul doamnei Iuliana Moise, consilier judeţean”.

Centrul de la Lădeşti este instituţie publică specializată, cu personalitate juridică, având ca obiect de activitate asigurarea de servicii de îngrijire, servicii medicale precum şi servicii sociale pentru persoanele cu nevoi medico-sociale din judeţul Vâlcea. Potrivit prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 412/2003, conducerea unităţilor de asistenţă medico-socială este asigurată de către director. În realizarea atribuţiilor sale directorul este sprijinit de un consiliu consultativ compus din cinci membri desemnaţi după cum urmează: un reprezentant al autorităţii administraţiei publice locale prin a cărei hotărâre a fost înfiinţată unitatea de asistenţă medico-socială; un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene; un reprezentant al direcţiei generale de muncă şi solidaritate socială judeţene; un reprezentant al casei de asigurări de sănătate judeţene; un reprezentant al societăţii civile. Trebuie să mai spunem că prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 86 din 6 iulie 2006, Iuliana Moise a fost desemnată reprezentant al Consiliului Judeţean Vâlcea în Consiliul Consultativ al Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti.

(P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.