Oltchim încheie anul cu Itxako

0
72

Handbal feminin, Liga Campionilor

Oltchim încheie anul cu Itxako

Formaţia chimistă va juca ultimul meci oficial din 2010 contra campioanei Spaniei şi vrea să termine Grupa D pe primul loc al clasamentului

Oltchim Râmnicu Vâlcea a rezolvat ecuaţia accederii în grupele principale ale Ligii Campionilor mai uşor decât se spera. Chimistele au câştigat primele trei meciuri, dintre care două în deplasare cu Buxtehuder şi Itxako Estella şi unul pe propriul teren cu Dinamo Volgograd şi au fost avantajate şi de alte două rezultate – succesele ibericelor în confruntările cu rusoaicele. În aceste condiţii, roş-albastrele au început partida retur cu Buxtehuder fără emoţii, fiind deja cu biletele pentru grupele principale în buzunare, indiferent de rezultatele din ultimele două etape ale Grupei D. Elevele lui Voina au jucat relaxate contra nemţoaicelor, care au condus în debutul întâlririi. Marija Jovanovic şi compania şi-au revenit treptat, au egalat şi apoi nu au mai cedat conducerea de pe tabela de marcaj până la finalul celor 90 de minute ale întâlnirii. La pauză a fost 12-9, după 30 de minute în care Oltchim nu a strălucit dar a dat impresia că ţine sub control situaţia. Oaspetele au început curajos şi partea a doua a întâlnirii, au revenit rapid în joc şi au redus handicapul şi la numai un singur gol. Nu au putut mai mult, însă, pentru că vâlcencele au forţat când au vrut şi s-au desprins decisiv spre final, când au avut şi şapte goluri diferenţă. În final a fost 28-22, rezultat care a propulsat-o pe Oltchim pe primul loc al clasamentului, la egalitate de puncte cu Itxako dar cu un golaveraj superior.

Altfel, tehnicianul echipei Buxtehuder, Dirk Leun, a recunoscut la conferinţa de presă de după meci că nu a sperat într-un rezultat pozitiv: „Am încercat să facem un meci bun contra Oltchimului, chiar dacă nu echipa noastră nu a acumulat puncte până acum şi era pe ultimul loc al clasamentului. Recunosc că nu am crezut că vom obţine un rezultat pozitiv, nici atunci când Vâlcea conducea numai cu un gol diferenţă, ştiam că vom pierde. Oltchim merită să se califice în grupele principale şi cred că şi mai departe.” Neamţul a făcut şi o comparaţie între Oltchim şi Itxako, formaţiile calificate din Grupa D a Ligii Campionilor: „Sunt două formaţii diferite, cu stiluri diferite. Am jucat câte două meciuri cu fiecare şi cred că Vâlcea are echipa mai valoroasă per ansamblu. Cred că Oltchim va câştiga în meciul direct din ultima etapă şi va termina pe primul loc al clasamentului.” De partea cealaltă, Voina a spus că i-a fost teamă de o surpriză: „Felicit echipa Buxtehuder pentru meciul bun făcut. Veneau de pe ultimul loc al clasamentului, fără şanse de calificare şi, totuşi, au jucat un handbal frumos, ne-au pus multe probleme. Trebuie să recunosc că mi-a fost teamă de acest meci, tocmai pentru că Buxtehuder nu mai avea nimic de pierdut. Trebuie să recunosc, de asemenea, că fetele noastre au făcut multe greşeli neforţate. Trebuie să învăţăm şi după această partidă din greşeli pentru că ne aşteaptă un parcurs foarte greu în grupele principale şi noi avem ca obiectiv accederea în finala Ligii Campionilor. Rămân la părerea mea, chiar dacă o să supăr câteva persoane, din nou. Oltchim, care are obiective mari în Europa şi naţionala feminină a României care vrea medalii mondiale şi europene nu sunt ajutate deloc de întrecerea internă care este slabă din punct de vedere valoric. Nu ştiu de ce trebuie să îmi fie frică sau ruşine să spun acest adevăr.”

Răzbunare pe jumătate

Handbalistele de la Oltchim care au evoluat şi în ediţia trecută a Ligii Campionilor şi-ar fi dorit, probabil, ca meciul din ultima etapă a Grupei D, cu Itxako, să fie unul crucial pentru iberice, care în sezonul trecut ne barau drumul spre semifinale. Nu a fost să fie aşa, totuşi, pentru că fosta echipă a Oanei Şoit şi-a asigurat şi ea calificarea după ce a trecut în etapa precedentă de Dinamo Volgograd. Singura necunoscută a grupei rămâne formaţia care va merge în faza următoare a competiţiei de pe primul loc al clasamentului. Totul se va decide duminică, de la ora 18.00, în sala polivalentă Traian, atunci când Oltchim are şi varianta unui rezultat de egalitate în faţa lui Itxako. Partida va fi arbitrată de Vaidas Mazeika şi Mindaugas Gatelis , ambii din Lituania, în timp ce observator EHF a fost delegat croatul Josip Posavec .

Huţupan a sărbătorit cu handbalistele

Fostul portar al Oltchimului, Luminiţa Huţupan Dinu, a fost ovaţionată de cei 2500 de vâlceni prezenţi la meciul cu Buxtehuder pentru că a împlinit vârsta de 40 de ani chiar în ziua partidei. „Huţu” a făcut cinste după meci într-un local din Râmnic şi a declarat că speră ca echipa sa de suflet să câştige în acest sezon Liga Campionilor: „Fetele au şansa să ajungă în finala Ligii Campionilor şi să câştige trofeul pus în joc. Trebuie ca handbalistele Oltchimului să crească de la meci la meci, de la zi la zi şi să atingă forma maximă în finală”

Grupa A

Rezultate:

Midtjylland – Byassen 18-21
Buducnost – Thuringer 35-25

Clasament:

1. Buducnost Podgorica 5 5 0 0 152-115 10p
2. Midtjylland 5 3 0 2 112-107 6
3. Byassen 5 2 0 3 103-121 4
4. Thuringer 5 0 0 5 111-135 0

Ultima etapă:

Midtjylland – Buducnost
Thuringer – Byassen

Grupa B

Rezultate:

Larvik – Viborg 19-20
Krim – Podravka 22-22

Clasament:

1. Larvik 5 3 0 2 139-119 6
2. Viborg 5 2 2 1 134-133 6
2. Krim 5 2 2 1 124-129 6
4. Podravka 5 0 2 3 118-134 2

Ultima etapă:

Krim – Larvik
Podravka – Viborg

Grupa C

Rezultate:

ETO Gyor – Randers 35-20
Hypo – Metz 28-25

Clasament:

1. ETO Gyor 4 3 0 1 119-96 6
2. Randers 5 3 0 2 143-145 6
3. Metz 5 2 0 3 129-136 4
4. Hypo Viena 4 1 0 3 109-123 2

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.