Mircia Gutău: “Dorel Jurcan nu va mai fi parlamentar în 2012!

0
89

Mircia Gutău: „Dorel Jurcan nu va mai fi parlamentar în 2012!”

Mircia Gutău s-a arătat extrem de deranjat de faptul că senatorul Jurcan a declarat într-o conferinţă de presă că fostul primar al Râmnicului nu are nici o posibilitate să candideze în 2012 la Primărie. „Poate că aceasta este dorinţa dumnealui, la fel cum şi eu cred sincer că nu va mai ieşi parlamentar de Vâlcea. Eu aşa cred şi aşa se va şi înfăptui. Nu cred că trebuia să-şi permită să facă astfel de afirmaţii chiar dacă ar fi o şansă de 1 la 1.000, eu lupt pentru această şansă. Ca fost coleg de 16 ani m-a durut.”.

Dacă Mircia Gutău, care nu este un hipersensibil sau un plângăcios a recunoscut totuşi că l-a durut înseamnă că i-a ajuns cuţitul la os şi de acum încolo, cel puţin faţă de anumiţi oameni, chiar dacă oficial păstrează anumite aparenţe, toleranţa sa este zero. „Chiar dacă m-a sunat astăzi şi mi-a spus „Mircia, vezi că n-am spus aşa !”, puţin mă interesează, pentru că am trecut prin atât de multe că nu mă mai interesează.”, a mai spus Mircia Gutău, confirmând ceea ce era deja evident.

Supărarea lui Gutău nu provine numai de la conţinutul afirmaţiei, ci de la cel care a emis-o, un fost coleg de partid. Dacă părerea la adresa sa venea de la altcineva, poate chiar şi de la un adversar politic, totul trecea neobservat – „Domnul Frâncu este un adversar politic încă din 1990 şi nu m-ar surprinde acest lucru, pentru că este dreptul dumnealui să spună ceea ce doreşte, dar… de la un coleg de-al tău te aştepţi măcar să fie mai reţinut.” (www.criterii.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.