Poliţiştii bagă spaima-n chiulangiii Vâlcii
• acţiune de prevenire a absenteismului şcolar desfăşurată în municipiul Râmnicu Vâlcea
În cursul zilei de 20 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Proximitate şi lucrători ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Rm. Vâlcea, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii absenteismului şcolar. Scopul acţiunii a fost acela de a monitoriza şi destructura grupurile de persoane cu comportament deviant care frecventează zonele din apropierea unităţilor de învăţământ pentru atragerea elevilor în activităţi ilicite.
Au fost verificaţi şi agenţii economici care comercializează băuturi alcoolice şi ţigări în imediata apropiere a unităţilor şcolare, în vederea asigurării respectării prevederilor legale în domeniu. Structurile de poliţie au acţionat pentru prezervarea şi accentuarea climatului de siguranţă civică, prin eficientizarea măsurilor precum şi pentru aplicarea unor noi forme şi procedee operaţionale, în scopul realizării, surprinderii şi descurajării intenţiilor infracţionale ori contravenţionale şi identificării.
În cadrul acţiunii au fost identificaţi 35 de elevi ce absentau de la orele de curs şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională în conformitate cu Legea 61/1991 ca urmare a furnizării de date de identitate false.