Primarul Romeo Rădulescu anunţă:
Intrare gratuită la Festivalul „Maria Ciobanu”
Râmnicu Vâlcea va găzdui, în perioada 7-8 septembrie 2011, chiar de Sfânta Marie Mică, un festival de muzică populară ce va purta numele uneia dintre cele mai mari interprete, Maria Ciobanu.
„Ne dorim ca acest festival să fie un cadou pentru cei care îşi serbează ziua numelui, dar şi pentru ceilalţi iubitori ai cântecului popular. Parcul Zăvoi este locaţia aleasă de noi pentru acest eveniment. Prin acest gen de manifestări ne dorim să protejăm patrimoniul cultural naţional şi valorile naţionale. Festivalul va fi structurat în două părţi: pe 7 septembrie, un concurs pentru tineri interpreţi, jurizat de specialişti, personalităţi în domeniu şi un recital al Mariei Ciobanu, iar în cea de-a doua zi, pe 8 septembrie va avea loc Gala Laureaţilor, urmată de un alt recital al Mariei Ciobanu şi al lui Ionuţ Dolănescu. De asemenea, vor concerta şi alţi interpreţi de muzică populară, renumiţi artişti ai folclorului românesc. Acest eveniment este şi unul de promovare al oraşului. Dorim să aducem la Râmnicu Vâlcea toţi cetăţenii interesaţi de muzica populară din judeţele limitrofe.
Vom promova acest festival peste tot: în Piteşti, Slatina, Craiova, Gorj şi Mehedinţi.Aş vrea să le mai spun un lucru cetăţenilor municipiului: intrarea va fi gratuită, spectacolele fiind, aşa cum am spus, un cadou„, a declarat primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu.
Tot în luna septembrie, Mariei Ciobanu i se va conferi titlul de „Cetăţean de Onoare” al municipiului pentru remarcabilul său talent interpretativ, precum şi pentru promovarea valorilor autentice româneşti în ţară şi în străinătate.