De ce nu renunţă IPS Gherasim la numirea lui Ion Predescu la Biserica Cuvioasa Paraschiva?

0
82

• O întrebare adresată Arhiepiscopiei Râmnicului de către sute de enoriaşi:

De ce nu renunţă IPS Gherasim la numirea lui Ion Predescu la Biserica Cuvioasa Paraschiva?

Un grup mai mare de enoriaşi de la Biserica Cuvioasa Paraschiva ne-a trimis din nou o scrisoare deschisă de nemulţumire faţă menţinerea intenţiei Arhiepiscopiei Râmnicului de a-l numi pe preotul Ion Predescu la această parohie. „Ne întrebăm de aproape două luni: care sunt motivele pentru care Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Gherasim nu renunţă la numirea preotului Ion Predescu la Parohia Cuvioasa Paraschiva Râmnicu Vâlcea? Ba, mai mult, sancţionează pe preotul paroh şi-l trece pe postul doi, ca să facă loc favoritului Înalt Preasfinţiei sale Arhiepiscop Gherasim – care nu are nici un merit şi n-a făcut nimic pentru această parohie ca să vină să ia conducerea, motivând că vine dintr-un post de consilier social şi postul doi vacant, îl «dezonorează».

Din câte ştim, preotul Cristescu Sandu, fost titular pe acest post, acum pensionar, nu s-a simţit niciodată dezonorat şi a muncit cu toată dragostea pentru biserică şi credincioşii, pe care i-a iubit şi-i iubeşte şi acum. Articolele din presă în care este criticat preotul Ion Predescu n-au avut nici un ecou la conducerea Arhiepiscopiei, la cei care «împart pâinea» după bunul lor plac. Probabil că nici n-au fost citite de cei puşi vremelnic să conducă şi să dirijeze destinele preoţimii.

Nici televiziunea care a arătat că preotul Ion Predescu a făcut cămătărie – pentru dumneavoastră a fost o «făcătorie», o glumă care nu trebuie luată în seamă. Vă amintim, Înalt Preasfinţite, că mai sunt şi alte mărturisiri, dar pentru prestigiul BOR nu le-am dat în vileag.

Dacă situaţia nu s-a soluţionat aşa cum s-a cerut de către credincioşi (ignoraţi grosolan) de dumneavoastră, le vom face publice. După ştiinţa noastră, Canonul 10 Trulan spune că preotul care a făcut sau face camătă să fie caterisit.
Vă reamintim că hotărârea credincioşilor de la Parohia Cuvioasa Paraschiva din Râmnicu Vâlcea nu s-a schimbat, ba am putea spune că în prezent tensiunea este şi mai mare.

Am înţeles că s-a încercat chiar intimidarea preoţilor de la această biserică, Înalt Preasfinţia Voastră spunând că veţi lua şi alte măsuri disciplinare, chiar caterisirea, dacă nu se supun hotărârilor luate.

Ne întrebăm şi noi şi lumea câtă ură aţi purtat şi încă mai purtaţi preotului pensionar, care n-a ştiut decât să-şi facă datoria cu prisosinţă slujind lui Dumnezeu şi oamenilor cu blândeţe, dragoste şi modestie.

De ce atâta ură Înalt Preasfinţite Părinte? Cu ce vă şantajează Părintele Ion Predescu? Ne aşteptam ca un înalt ierarh să fie ca un părinte şi să-i iubească pe toţi preoţii la fel!

Vă mai amintim că au trecut vremurile dictaturii şi a ameninţărilor şi că suntem la începutul mileniului al treilea, unde şi în biserică ar trebui să se facă unele reforme! Sperăm ca în final să fie o soluţionare paşnică prin numirea în postul doi vacant a unui preot tânăr care să colaboreze cu preotul Paroh şi să facă mult mai multe lucruri bune spre binele Bisericii şi slava lui Dumnezeu”, se arată în scrisoarea enoriaşilor vâlceni de la Biserica Cuvioasa Paraschiva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.