Valoarea totală a celor 33 proiecte contractate din Vâlcea este de circa 65 milioane euro

0
75

• În cadrul programelor cu finanţare europeană,

Valoarea totală a celor 33 proiecte contractate din Vâlcea este de circa 65 milioane euro

Zilele trecute, Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din cadrul Guvernului României, coordonatorul fondurilor structurale şi de coeziune în România, a actualizat lista proiectelor contractate la nivel naţional la data de 30 iunie 2011. Astfel, din judeţul Vâlcea, prin Programul Operaţional Regional s-au contractat sau executat următoarele proiecte: „Arteră de legătură între strada Ştirbei Vodă şi strada Morilor, inclusiv podul peste râul Olăneşti în Râmnicu Vâlcea” – valoare totală 5 milioane lei; „Extindere şi modernizare sistem de supraveghere video cu dispecerat, pe linia siguranţei publice şi prevenirea criminalităţii, la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea” – valoare totală 3,53 milioane lei; „Pod peste râul Olăneşti în prelungire strada Carol I inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi strada Morilor în Râmnicu Vâlcea” – valoare totală 13,54 milioane lei; „Modernizare DJ 651B Bălceşti Goruneşti – limită judeţ Olt” – valoare totală 19 milioane lei; „Reabilitare şi modernizare DJ 648 Ioneşti – Olanu – limită judeţ Olt şi construcţie două poduri din beton armat” – valoare totală 26,4 milioane lei; „Medical Brezoi – Modernizarea, echiparea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală ambulatorie din judeţul Vâlcea” – valoare totală 3,18 milioane lei; „Reabilitare şi modernizare clădire Colegiul Naţional Alexandru Lahovari din Râmnicu Vâlcea” – valoare totală 17 milioane lei; „Consolidare, modernizare, extindere şi dotare la Şcoala cu clasele I-IV, Lungeşti” – valoare totală 1,8 milioane lei; „Reabilitare, modernizarea, dezvoltarea, echiparea structurii educaţionale, Şcoala cu clasele I-VIII Ocnele Mari” – valoare totală 9 milioane lei; „Consolidare, modernizare, extindere şi dotarea centrului şcolar pentru educaţie incluzivă Băbeni” – valoare totală 11 milioane lei; „Construcţie hală şi creştere capacitate de producţie Râmnicu Vâlcea, SC Cofrarom Flex SRL” – valoare totală 1,6 milioane lei; „Execuţie şi dotare pensiune turistică SIVA SC Siva trans SRL Vâlcea” – valoare totală 1,5 milioane lei; „Achiziţie utilaje autoservice SC Covre SRL Vâlcea” – valoare totală 1,32 milioane lei; „Execuţie şi dotare Cabană Turistică Cristinel SC Covrescu SRL Vâlcea” – valoare totală 1,54 milioane lei; „Consolidare, etajare şi mansardare imobil existent pentru realizare pensiune turistică în oraş Călimăneşti, SC Ralcosm SRL” – valoare totală 2,32 milioane lei; „Pensiune turistică Econatur Travel, oraş Călimăneşti” – valoare totală 2,8 milioane lei; „Dezvoltarea afacerilor societăţii Softurism SRL prin prestarea de servicii de catering şi organizare evenimente, Râmnicu Vâlcea” – valoare totală 1,55 milioane lei; „Construire pensiune turistică în municipiul Râmnicu Vâlcea, SC Arhimarian SRL” – valoare totală 1,57 milioane lei; „Reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunii balneare Băile Govora” – valoare totală 27,24 milioane lei; „Centrul Turistic President, judeţul Vâlcea SC Carusel SRL” – valoare totală 10 milioane lei; „Amenajare teren activităţi sportive pentru deservirea Motel Class în localitatea Brezoi” – valoare totală 2,24 milioane lei; „Mirajul Oltului – Extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata” – valoare totală 35 milioane lei; „Promovarea potenţialului turistic al judeţului Vâlcea” – valoare totală 600.000 lei; „Promovarea produselor şi a evenimentelor turistice specifice din zona depresionară Horezu pentru dezvoltarea şi consolidarea turismului în nord-vestul judeţului Vâlcea” – valoare totală 1 milion lei; „Circuitul mânăstirilor şi schiturilor în judeţul Vâlcea, Fundaţia Renaşterea Bucovineană” – valoare totală 1 milion lei.

În ceea ce priveşte proiectele contractate prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, situaţia la 30 iunie 2011 era următoarea: „Întărirea capacităţii administraţiei publice locale a comunei Păuşeşti Măglaşi pe principiile dezvoltării durabile, în concordanţă cu nevoile şi aspiraţiile comunităţii” – valoare totală 654.375 lei; „Formare profesională pentru promovarea excelenţei în administraţia publică locală din judeţul Vâlcea, Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea” – valoare totală 612.500 lei; „Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice la nivelul comunei Vlădeşti” – valoare totală 682.760 lei; „Sistem de management informatizat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea” – valoare totală 302.800 lei.

În fine, prezentăm situaţia proiectelor contractate din Vâlcea prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice: „Hală de producţie mobilier Râmnicu Vâlcea, SC Extins SRL” – valoare totală 1,92 milioane lei; „Îmbunătăţirea capacităţii ICSI-Râmnicu Vâlcea de management şi promovare a activităţilor de cercetare-dezvoltare şi de transfer tehnologic” – valoare totală 451.000 lei; „Izotopi în slujba energeticii hidrogenului – către o înţelegere a specificităţii reacţiilor implicate în sistemele integrate bazate pe pile de combustibil cu hidrogen utilizând analiză izotopică staţionar-tranzientă de tip cinetic, ICSI Vâlcea” – valoare totală 5,82 milioane lei; „Dezvoltarea infrastructurii CD a ICSI prin crearea unui laboraror de temperaturi scăzute pentru aplicaţii energetice ale fluidelor criogenice” – valoare totală 61,83 milioane lei.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.