CJPC Vâlcea a amendat comercianţii de lapte cu amenzi în valoare de 25.000 lei
Secretarul de stat Constantin Cerbulescu, preşedinte al Autorităţii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, a dispus efectuarea unui control national care a avut in vedere respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor lactate, provenite in special din Bulgaria. Astfel, comisarii CJPC Vâlcea au controlat 29 de operatori economici, constatand abateri la 19 dintre acestia si au fost aplicate 15 amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 lei şi patru avertismente.
Printe abaterile constatate se numără: comercializarea sub denumirea de „Sana” a laptelui batut cu continutul de grasime mai mic de 3,6%; comercializarea produsului ” chefir” cu continut de grasime mai mic de 3,2%; comercializarea produselor lactate fara etichete cu elementele de identificare-caracterizare; comercializarea produselor lactate fara s se afisa preturile in mod vizibil.
„Am câteva sfaturi pentru consumatori: solicitati informatii suplimentare vanzatorilor cu privire la natura produselor pe care doriti sa le cumparati, intrucat grasimile din produsele lactate au fost inlocuite partial sau total cu grasimi de alta origine decat cea lactata si exista cazuri in care comerciantii expun la vanzare, in acelasi spatiu, inlocuitori de produse lactate alaturi de produse lactate si sunt frecvente situatiile in care modul de prezentare al inlocuitorilor de produse lactate (forma de calup, dimensiuni, aspect, culoare) si chiar de etichetare sa fie asemanator cu cel ale produselor lactate”, declară comisarul şef, Laura Dinţoi.