Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea două noi grădiniţe

0
92

• Primarul Romeo Rădulescu declară:

Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea două noi grădiniţe

Cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în municipiu se vor realiza aceste investiţii, fiind lansată public licitaţia pentru proiectare şi execuţie.
„entru noi ca administraţie locală este important să asigurăm locuri suficiente în grădiniţe, iar acest lucru este posibil prin construcţia unor noi unităţi de învăţământ de acest gen. Am stabilit ca una din grădiniţe să fie construită în zona locuinţelor sociale de lângă Grădina Zoologică pentru că ne-a fost solicitat de nenumărate ori acest lucru şi pentru că ne dorim dezvoltarea oraşului şi spre acea zonă, iar una va fi realizată în Cartierul Ostroveni întrucât aici avem cei mai mulţi preşcolari.

Asigurarea unui mediu modern în grădiniţele din municipiu a fost tot timpul o prioritate pentru noi, am realizat mansarde la unele dintre acestea, suplimentând spaţiul şi le-am dotat cu mobilier nou astfel încât copiii să vină cu plăcere. Întotdeauna am ţinut cont de opiniile cadrelor didactice şi am în mod frecvent întâlniri cu conducerile acestor unităţi de învăţământ destinate preşcolarilor pentru a fi la curent cu toate problemele pe care le au. Cele două grădiniţe vor fi construite respectând normele europene, vor avea spaţii generoase de învăţământ, spaţii administrative, copiii vor avea şi un loc unde să poată să se joace afară. Primăria Râmnicului a pus la dispoziţie terenul şi va realiza utilităţile”, a subliniat preşedintele PDL Râmnicu Vâlcea, primarul Romeo Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.