Instanţele de judecată intră în vacanţă

0
83

• În atenţia vâlcenilor! Începând cu 1 iulie,

 

Instanţele de judecată intră în vacanţă

În perioada 1 iulie -1 septembrie 2011 instanţele de judecată se află în vacanţă judecătorească.

În această perioadă programul de lucru cu publicul se va desfăşura în zilele de Marţi şi Joi între orele 10-12, iar cauzele urgente ce se vor judeca potrivit legii, vor fi următoarele:

În materie civilă:

Primă instanţă:

– contestaţii decizii de concediere

– plasamente

– ordonanţe preşedinţiale referitoare la minori

– învestire cu formulă executorie

– suspendare provizorie executare silită

– limitarea dreptului la liberă circulaţie

– îndreptarea erorilor materiale

Recurs:

– ordonanţă preşedinţială

– suspendare executare silită

– îndreptarea erorilor materiale

În materie penală:

– cauzele cu inculpaţii aflaţi în stare de arest preventiv (primă instanţă, apel, recurs) ;

– cererile de autorizare a interceptării şi înregistrării convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare;

– cauzele care au ca obiect luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept a măsurilor preventive, prelungirea, precum şi cererile de liberare provizorie ori de modificare a controlului judiciar – ( primă instanţă, recurs) ;

– contestaţiile la executare cu deţinuţi ( primă instanţă şi recurs) ;

– cererile de amânare sau întrerupere a executării pedepsei (primă instanţă şi recurs);

– plângerile împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată – art. 2781 Cod procedură penală ( în primă instanţă) ;

– autorizarea percheziţiei imobiliare sau informatice ;

– cererile de reabilitare;

În materie comercială:

– învestire cu formulă executorie;

* – ordonanţă preşedinţială;
* – suspendare executare silită;
* – suspendare provizorie a executării;
* – cereri de înfiinţare sechestru;
* – cereri de insolvenţă formulate de debitor;
* – cereri de concordat preventiv şi mandat ad-hoc;
* – cereri formulate în temeiul O.U.G. nr.116/2009, respectiv:

– cereri de dizolvare;(dizolvare de drept-art.30, Lg.359/04)

– cereri de radiere;

– numire lichidator;

– cereri de fuziune;

– plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC;

– cerere înregistrare menţiuni.

– somaţie de plată.

În materia contenciosului administrativ

* – învestire cu formulă executorie;
* – ordonanţă preşedinţială;
* – suspendare executare silită;
* – suspendare provizorie a executării;
* – suspendare executare act administrativ;
* – cereri de înfiinţare sechestru;

somaţie de plată.

Purtător de cuvânt al Tribunalului Vâlcea – Judecător Mariana Vârgă

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.