Persoanele fizice autorizate pot angaja salariaţi

0
82

Persoanele fizice autorizate pot angaja salariaţi

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350/20.05.2011, prin care se modifică şi se completează art. 17 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, începând cu 20 mai 2011, persoanele fizice autorizate (PFA) pot angaja în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă.
 
Obligaţiile angajatorilor PFA

În calitate de angajatori, persoanele fizice autorizate au următoarele obligaţii:
– să completeze vectorul fiscal cu obligaţii care le revin în calitate de angajatori, respectiv impozitul pe venituri din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţiile sociale obligatorii;
– să întocmească şi să depună la organul fiscal competent lunar, până la data de 25 a lunii următoare, formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”.
– să întocmească şi să depună la organul fiscal competent anual, până în ultima zi a lunii februarie a anului următor celui de realizare a veniturilor din salarii, fişele fiscale pentru fiecare angajat.
Atenţie! Persoanele fizice autorizate nu pot fi considerate angajate ale unor terţe persoane (alte persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale) cu care colaborează pentru efectuarea unei activităţi economice chiar dacă colaborarea este exclusivă.
 
Categorii de contribuţii care se declară prin D 112

Fac obiectul declarării în D112 următoarele categorii de contribuţii:
– contribuţia individuală de asigurări sociale, 10,5%;
– contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat, 20,8% sau, după caz, 25,8%, 30,8%;
– contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate, 5,5%
– contribuţia datorată de angajator la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), 5,2%;
– contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator la bugetul FNUASS, 0,85%;
– contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, 0,5%;
– contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, 0,5%;
– contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat în funcţie de clasa de risc, între 0,15 şi 0,85%;
– contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, 0,25%.
De reţinut! Pentru persoanele care au calitatea de pensionar angajate cu contract individual de muncă nu se datorează contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

În dezbatere publică: modificarea structurilor organizatorice şi funcţionale ale Gărzii Financiare şi Autorităţii Naţionale a Vămilor

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în 24 mai a.c., pe website-ul Ministerului Finanţelor Publice, la adresa www.mfinante.ro, categoria Transparenţă decizională, au fost publicate:
– Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare;
– Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.
*
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la aceste două proiecte de acte normative pot fi transmise în termen de 10 zile de la publicare pe e-mail, la adresa publicinfo@mfinante.ro.

În atenţia unităţilor administrativ-teritoriale: au fost redistribuite sumele defalcate din TVA pentru cheltuieli de personal în învăţământ

Direcţia Generală a Finanţelor Publice, informează că, prin Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică, a emis şi a dat publicităţii luni, 23 mai a.c. Decizia nr. 590, prin care a aprobat redistribuirea între unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul bugetelor locale la nivelul judeţului Vâlcea pe anul 2011, pentru finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat.
Decizia şi anexa pot fi consultate de cei interesaţi accesând pagina de internet a DGFP Vâlcea, la adresa www.finantevalcea.ro, categoria Trezorerie, subcategoria Bugete locale, din meniul principal, prima pagină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.