Primăriile vâlcene nu au voluntari pentru situaţiile de urgenţă

0
96

Primăriile vâlcene nu au voluntari pentru situaţiile de urgenţă

În urma unui control realizat la primăriile din Vâlcea privind respectarea legislaţiei privind situaţiile de urgenţă s-a stabilit faptul că multe administraţii locale nu respectă criteriile privind încadrarea cu personal angajat. Din totalul de 89 de localităţi vâlcene, numai la 19 localităţi este prevăzută în statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului şi funcţia de şef serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă. La celelalte localităţi atribuţiile de şef serviciu sunt îndeplinite prin cumul de alţi angajaţi ai primăriei. Un caz special îl prezintă comuna Ştefăneşti, unde funcţia de şef S.V.S.U. nu este îndeplinită nici măcar prin cumul de funcţii de o persoană desemnată de primar în acest sens. Neprevederea în organigrama primăriilor şi neîncadrarea funcţiilor de şef serviciu voluntar pentru situaţii de urgentă şi a celei de cadru tehnic a fost constatată la Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Băbeni, Bălceşti, Berbeşti, Brezoi, Calimăneşti, Horezu, Amărăşti, Bărbăteşti, Boişoara, Budeşti, Bujoreni, Buneşti, Costeşti, Creţeni, Dăeşti, Dănicei, Diculeşti, Dragoeşti, Făuresti, Fârtăţeşti, Ghioroiu, Glăvile, Goleşti, Grădiştea, Guşoeni, Ioneşti, Laloşu, Lădeşti, Lăpuşata, Lăcusteni, Livezi, Lungeşti, Malaia, Mateeşti, Măciuca, Măldăreşti, Mitrofani, Milcoiu, Muereasca, Nicolae Bălcescu, Olanu, Orleşti, Oteşani, Păuşeşti, Perişani, Peşceana, Pietrari, Popeşti, Racoviţa, Roeşti, Roşiile, Runcu, Sălatrucel, Sineşti, Slătioara, Stoeneşti, Stoileşti, Stroeşti, Suteşti, Şirineasa, Ştefăneşti, Tetoiu, Valea Mare, Voineasa şi Zătreni.

De asemenea, mulţi primari nu sunt interesaţi să pregătească personal în acest domeniu, acesta fiind şi cazul viceprimarului comunei Pauşeşti-Otăsău, absent la cursul desfăşurat in cadrul Centrului Zonal Craiova atât în anul 2010 (concediu medical) cât şi în 2011. De asemenea, manifesta dezinteres faţă de aceasta activitate şi viceprimarii de la Malaia şi Boişoara, absenţi nemotivat şi sancţionaţi atât în anul 2010, cât şi în anul 2011 (replanificaţi de două ori până în prezent), primarii de la Sălătrucel, Suteşti, Bărbăteşti, Caineni, Boişoara, Fartăţeşti, Franceşti, Copăceni şi viceprimarii de la Pesceana, Bărbăteşti, Goleşti, Scundu, Ştefăneşti, Milcoiu, Diculeşti, absenţi şi sancţionaţi în anul 2010. Cursurile sunt organizate în baza Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 673/2008, privind pregătirea reprezentanţilor instituţiilor prefectului şi a personalului cu funcţii de conducere din administraţia publică locală, de Instituţia Prefectului care analizează periodic situaţia participării, pe baza datelor furnizate de Centrul Zonal prin grija Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vâlcea. În îndeplinirea atribuţiilor care le revin, specialiştii de prevenire din cadrul S.V.S.U. din judeţul Vâlcea au executat în anul 2010 2556 de controale la gospodăriile populaţiei, 399 la operatorii economici şi instituţii din subordinea consiliului local, etc. Au fost aplicate două amenzi în valoare de 200 de lei către Primăria Păuşeşti Măglaşi şi 356 de avertismente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.