O nouă componenţă a comisiei de licitaţie pentru terenurile din Parcul Industrial

0
92

O nouă componenţă a comisiei de licitaţie pentru terenurile din Parcul Industrial

Vineri, 13 mai, Consiliul Local al Râmnicului a desemnat trei consilieri locali care să facă parte din comisia de licitaţie pentru concesionarea unor loturi de teren din zona Parc Industrial – Baraj Sud, ce va fi constituită prin dispoziţie a primarului Romeo Rădulescu. Astfel, cei trei consilieri aleşi sunt: Filip Teodosie (PDL), Bogdan Pruteanu (PNL) şi Ion Matei (PSD).
Prin hotărârea nr 224 din 30 noiembrie 2004, Consiliul Local a aprobat PUZ „Parcul Industrial Baraj Sud – Staţia de Epurare”, iar prin hotărârea nr 262/149/22 decembrie 2004, completată prin HCL nr. 16/31 ianuarie 2008, s-a aprobat studiul de oportunitate şi caietul de sarcini pentru concesionarea şi vânzarea prin licitaţie a terenului aparţinând Parcului Industrial, precum şi documentaţia de atribuire a contractului de concesiune. În vederea organizării licitaţiei, prin Dispoziţia Primarului nr. 974/25 februarie 2008 cu modificările şi completările ulterioare, a fost constituită comisia de licitaţie pentru concesionarea unor loturi de teren din zona Parc Industrial Baraj Sud, din componenţa acesteia făcând parte şi consilieri locali, după cum urmează: Filip Teodosie, Mihai Botea, Ion Nicolae şi Romeo Rădulescu.

S-a decis modificarea componenţei comisiei de licitaţie pentru că, de la acea dată şi până în prezent, Consiliul Local s-a modificat ca urmare a alegerilor locale din 2008, iar la alegerile parţiale organizate în 2010, Romeo Rădulescu a fost ales primar al municipiului. De asemena, trebuie ţinut cont şi de faptul că în perioada următoare se va organiza o nouă licitaţie pentru concesionarea loturilor din Parcul Industrial – Baraj Sud, rămase disponibile în urma rezilierii unor contracte de concesionare. (P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.