Declaraţie politică
UN AN DE LA SACRIFICAREA DISPREŢUITOARE A ROMÂNILOR
S-a împlinit un an de când preşedintele Traian Băsescu a comunicat către ţară, din amvonul Cotrocenilor, decapitarea salariilor, pensiilor şi ajutoarelor de şomaj. Din acea fatidică zi de 6 mai 2010, veniturile, şi aşa modeste, ale românilor au scăzut cu 25% în cazul salariaţilor bugetari şi cu 15% bruma de ajutor acordat celor rămaşi fără loc de muncă. Tot cu 15% urma să fie reduse şi pensiile dacă Curtea Constituţională nu ar fi blocat tăierea acestora. În replică, însă, Guvernul marelui dezastru naţional tot nu i-a iertat pe pensionari, introducând impozitarea pensiilor, reducerea punctului de pensie cu mult sub 45% şi îngheţarea pe termen nelimitat a oricăror creşteri. Nici nu este de mirare atâta vreme cât preşedintele Băsescu, la unison cu piraţii săi portocalii instalaţi în palatul Victoria, au considerat pensia nu un drept câştigat după zeci de ani de muncă, tot prost plătită, ci un ajutor social, iar pe amărâţii de pensionari nişte asistaţi social.
Cu acelaşi dispreţ sunt privite şi categoriile sociale: profesori, medici, funcţionari publici, a căror discriminare a fost şi este suverană, actuala Putere reuşind performanţa dramatică de a crea falii socio-profesionale adânci prin dispreţul ridicat de camarila protocalie la rang de politică de stat.
Reducerile de salarii şi pensii au afectat grav categoria socială cea mai numeroasă din România – cea cu venituri între 600 şi 2000 de lei pe lună, adică grosul populaţiei active în care se regăsesc şi tinerii nescăpaţi nici ei de satârul „sacrificiilor”. Acestora din urmă le-au fost anulate sprijinul financiar care se acordă la constituirea tinerelor familii, îndemnizaţiile pentru creşterea copiilor. Practic, odată cu tinerele familii, au fost condamnaţi şi copiii la alimentaţie precară, la abandon şcolar, la alienare şi excluziune socială.
Toate măsurile care au urmat după ziua cea mai neagră pentru români – 6 mai 2010 – au fost motivate de guvernanţi prin efectele crizei economice mondiale, ascuzând în felul acesta efectele diletantismului, incompetenţei, corupţiei şi intereselor de clică ale celui mai iresposnabil Guvern din câte au condus vreodată România. Da, a fost şi încă mai este criză mondială, dar ea nu a fost provocată de profesori, de medici, de militari, de poliţişti, de pensionari, tineri şi copii aruncaţi de-a valma în furtuna curbelor de sacrificii.
După cavalcada tăierilor de salarii, pensii şi îndemnizaţii au urmat umflările de taxe şi impozite. Au venit ca un tăvălug taxarea suplimentară a proprietăţilor, a veniturilor celor care desfăşoară activităţi independente, a tichetelor de orice fel şi suprimarea celui de-al 13-lea salariu ori a primelor şi stimulentelor de orice fel. Nimic n-a scăpat netaxat. Ba un deputat PDL şi-a permis să vină cu o iniţiativă legislativă demnă de science-fiction, cerând să se impoziteze până şi nunţile, botezurile şi agapele colegiale.
Încă de la preluarea puterii, dar cu deosebire după data de 6 mai 2010, Guvernul a declanşat un veritabil război economic împotriva celor guvernaţi, împotriva românilor care produc valoarea adăugată, care vor să muncească mai bine pentru a câştiga şi a putea trăi mai bine.
De anul trecut, economia românească se tot află în recesiune, iar creşterile aiuritoare de preţuri şi inflaţia nu mai pot fi stăpânite. Asta, însă, nu-i împiedică pe guvernanţi să mintă cu seninătate că economia creşte. Cum pot să deschidă gura şi să toarne verzi şi uscate atâta vreme cât oamenii au în continuare cu 25% mai puţin în buzunar, cât creşeterea TVA scumpeşte necontrolat produsele şi cât la palatele Puterii se coc noi măsuri de austeritate?
Ameţiţi de sceptrul guvernării, aliaţii vremelnici într-o cârdăşie care le-a anesteziat simţul realităţii continuă să nu vadă că oamenii trăiesc extrem de greu şi că au ajuns la limita răbdării. În momente de răbufnire, preşedintele Băsescu şi ucenicul său, Emil Boc, se oţărăsc şi ţipă că românii nu au motive să protesteze, că, dacă ies în stradă, înseamnă că sunt implicaţi în jocuri politice.
Pentru Băsescu şi PDL lumea trăieşte bine. Ei sunt la fel de rupţi de tragismul realităţilor precum era Ceauşescu în ultima sa perioadă la conducerea României. Şi – Doamne fereşte de acelaşi deznodământ !
Dr.ing. ION CÎLEA
Vicepreşedinte PSD
