Etnobotanicele au ajuns să se vândă în şcoli

0
82

• Conducerea Colegiului „Mircea cel Bătrân”, avertizată

Etnobotanicele au ajuns să se vândă în şcoli

Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu a atras atenţia în legătură cu o problemă pe care o ştie deja toată lumea, şi anume că în anumite şcoli importante din Vâlcea se consumă substanţe etnobotanice chiar sub nasul profesorilor, fără ca aceştia să ia măsuri pentru stoparea fenomenului. Directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a sărit însă ca ars la aflarea acestei veşti, afirmând că în şcoala sa nu se consumă astfel de substanţe, chiar dacă realitatea de fiecare zi în contrazice.

Nu există cadru legal pentru închiderea magazinelor

Potrivit ultimului raport al controalelor din unităţile de învăţământ din Râmnicu Vâlcea situaţia este îngrijorătoare, dar Prefectura nu are cadru legal să pedepsească vânzarea şi consumul de plante halucinogene. Prefectul a nominalizat din nou Colegiul „Mircea cel Bătrân” ca fiind „raiul” etnobotanicelor, susţinând că directorii liceului au fost deja avertizaţi, cerându-li-se să ia măsuri urgente. În schimb, drept exemplu pozitiv a fost dată conducerea Liceului Energetic, unde s-a reuşit împiedicarea vânzării şi consumului în şcoală. Prefectul a început să se lege de directori abia după ce, în cadrul unei videoconferinţe i s-a atras atenţia că unul dintre magazinele de vise din Râmnicu Vâlcea, Legal Shop, este locul de unde se împrăştie astfel de droguri în magazine din întreaga ţară. Suma totală a amenzilor date conducerii unor astfel de magazine la Vâlcea este de 86.700 de lei, existând şi două dosare penale pe rol. S-au ridicat de asemenea 76 de mostre, constând în 160 de plicuri cu etnobotanice. „S-au făcut multe controale în şcoli, iar rapoartele arată că numărul elevilor care consumă aşa ceva este îngrijorător.

Am convocat toţi directorii de şcoli şi le-am comunicat că limita de vârstă de la care începe consumul a scăzut dramatic. E adevărat că am dat şi de licee unde substanţele nu au pătruns, iar conducerea unităţii respective s-a descurcat foarte bine. În ceea ce priveşte conducerea Colegiului Mircea cel Bătrân, ea a fost atenţionată, dar nu mai e treaba noastră să luăm măsuri. Rezultatul trebuie să apară de la instituţiile direct implicate. Nu avem cadru legal pentru a închide aceste magazine, dar putem limita consumul de etnobotanice. S-au făcut controale în şcoli şi raportul este îngrijorător. Din păcate, şcolile cu renume sunt cele mai implicate şi este cel mai mare consum. Se remarcă totuşi una dintre acestea, Colegiul «Mircea cel Bătrân» din Râmnicu Vâlcea, unde consumul este mai mare”, a dezvăluit prefectul de Vâlcea.

Pază din partea profesorilor

În schimb, conducerea Colegiului „Mircea cel Bătrân” nu recunoaşte că elevii consumă etnobotanice. Directorul adjunct Marius Mărgărit susţine astfel că fenomenul este unul „fantomatic”, ba chiar este nemulţumit de faptul că profesorii sunt acum obligaţi să muncesc mai mult, pentru a supraveghea elevii. „Noi nu am depistat până acum nici un elev care să consume droguri şi nu am capturat nici un plic cu plante etnobotanice. Am fost avertizaţi de ISJ pentru aceste probleme şi am fost nevoiţi să înăsprim paza în şcoli. Pentru că nu mai avem nici un poliţist comunitar la poartă, zilnic şase profesori supraveghează pe toate coridoarele, iar noi, directorii, stăm 8-10 ore pe zi în şcoală” – a declarat nemulţumit Marius Mărgărit. Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Gabriela Ene a recomandat directorilor să înăsprească regulamentele interioare dacă vor să aibă control asupra elevilor şi să introducă uniformele şcolare, pentru a se evita diferenţele sociale.

Cei care vând etnobotanice nu vor mai putea astfel să intre în unităţile de învăţământ după bunul plac. Vor fi reguli mult mai stricte şi nu cred că vânzătorii de plante îşi vor face uniforme şi insigne cu însemnele unităţii pentru toate şcolile din judeţ„, a afirmat Ene. Medicii atrag atenţia că adolescenţii au găsit însă şi noi metode de a se droga. Siropurile de tuse eliberate fără reţetă sunt acum o alternativă ieftină la substanţele etnobotanice. Multe dintre aceste siropuri conţin opiu sau derivaţi ai opiului, au efecte sedative şi halucinogene, dacă sunt consumate în cantităţi exagerate, mai ales în combinaţie cu alcoolul, efectul fiind de la sedare până la deprimarea sistemului nervos central.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.