Poliţistul Sîrbu acţionează în trafic la comanda SC MATDAN Service SRL

0
72

Mai presus de lege:

Poliţistul Sîrbu acţionează în trafic la comanda SC MATDAN Service SRL

„Ziarul de Vâlcea” a primit, de la începutul anului şi până acum, mai multe sesizări în legătură cu unele abuzuri ale agentului şef de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea, Gheorghe Sîrbu. Mai mulţi şoferi ne-au scris la redacţie şi au descris comportamentul total inadecvat al acestui poliţist cu apucături de miliţian. La unison erau semnalate aceleaşi lucruri: limbaj necivilizat, atitudine arogantă şi sfidătoare, abuz în serviciu. Concret, Sârbu şicanează în trafic câţiva şoferi, pe care-i amendează „după cum doresc muşchii lui”. Şoferii (plătitori de taxe şi impozite din care este plătit inclusiv acest funcţionar public) ne-au mai semnalat că rutieristul Sârbu acţionează în trafic mai mult la comanda unor prieteni, prevederile legale fiind încălcate în repetate rânduri. Aşa s-a întâmplat şi în data de 27 aprilie, ora 12.50, când agentul şef principal Gheorghe Sîrbu a oprit microbuzul VL54ANT, aparţinând societăţii SC Antares Transport SA, care circula regulamentar pe traseul Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani şi a reţinut abuziv certificatul de înmatriculare a autovehicului, smulgând efectiv plăcuţele de înmatriculare. Mai mult decât atât, supărat din cale afară, „Garcea de Vâlcea” a aplicat şi o amendă de 10.000 lei noi. Sîrbu a acţionat în interesul societăţii de transport concurente: SC MATDAN Service SRL.

Întâmplător sau nu – acelaşi Gheorghe Sîrbu îşi bea cafeaua zilnic cu angajaţi ai firmei… MATDAN şi efectuează cot la cot cu aceştia controale în trafic. Aşadar, se conturează clar suspiciunea că Sîrbu a acţionat „deplin interesat” la comanda conducerii acestei firme, care urmăreşte eliminarea concurenţei de pe traseul Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani a societăţii Antares. Sîrbu a fost învăţat de superiorii săi (cei de la Matdan, nicidecum de cei de la IPJ) să se prevaleze în acţiunea sa abuzivă de o decizie a ARR Vâlcea, care este, însă, anulată de o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşteptăm un răspuns la acest articol-sesizare şi din partea conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Poate ne va explica domnul chestor Ion Stoica cum de figurează ca martor în procesul verbal de constatare a „infracţiunii” tocmai şoferul unui deputat vâlcean? (T.P.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.