Primarul de la Boişoara va rămâne mult şi bine în arest

0
90

Primarul de la Boişoara va rămâne mult şi bine în arest

Judecătorii de la Tribunalul Vâlcea au decis ca primarul suspendat al comunei Boişoara, Petre Popescu să rămână în arest, ei respingând, după două ore de deliberări cererea formulată de avocaţii acestuia, de eliberare sub control judiciar. Popescu va sta acum încă 29 de zile de arest. Avocatul primarului Popescu, Victor Stănculescu, a încercat să demonstreze că Petre Popescu nu reprezintă un pericol public, cerând eliberarea sa provizorie, sub control judiciar. Primarul a declarat că dosarul penal în care este implicat este doar o făcătură, iar adevărul, spune el, va ieşi la iveală. „DNA-ul mi-a fabricat un dosar, iar pe denunţător l-au transformat în martor” – a spus Popescu în faţa magistraţilor.

Petre Popescu este acuzat de luare de mită şi fals în înscrisuri. Apărătorii edilului au solicitat judecarea acestuia în stare de libertate pentru a i se dovedi nevinovăţia. Avocatul edilului, Victor Stănculescu, a depus la dosar mai multe acte medicale ce atestă starea gravă de sănătate a alesului local din Boişoara care atestă faptul că acesta ar avea probleme cardiace. După două ore de deliberări, instanţa a respins însă cererea primarului, de eliberare sub control judiciar, menţinând starea de arest pentru alte 29 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.