Se fac cărţile pentru candidaţii la următoarele alegeri locale

0
86

Se fac cărţile pentru candidaţii la următoarele alegeri locale

PSD şi PNL sunt pregătite pentru sondajul care va creiona, în mare măsură, candidaţii USL la următoarele alegeri locale. PNL a desemnat deja ambii candidaţi care vor ajunge în sondaj, atât pentru Consiliul Judeţean cât şi pentru Primărie, dar PSD se află la jumătatea acestei curse, oferind doar numele pentru şefia Consiliului Judeţean, adică Ion Cîlea. PDL va merge, mai mult ca sigur, cu Romeo Rădulescu la alegerile locale viitoare, iar pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean va aştepta candidaturile membrilor şi clasamentul făcut în urma unui sondaj.

Uniunea Social-Liberală va participa, conform protocolului, la alegerile locale din 2012 cu un candidat unic pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, respectiv preşedinte al Consiliului Judeţean. Elementele luate în calcul de alianţă, în vederea desemnării candidaţilor unici vor fi cercetarea de marketing social-politic şi, probabil, tehnicile de negociere. În privinţa cercetării de marketing social-politic se va apela la o cercetare selectivă de tip sondaj, una dintre cele mai utilizate metode în domeniul cercetărilor de marketing. Sondajul nu va fi elementul decisiv în desemnarea candidaţilor.

Acest fapt este confirmat de liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican: „Sondajul nu va fi singurul criteriu în desemnarea candidatului, mai sunt şi alte criterii, care vor fi stabilite de conducerea centrală a partidelor din Alianţă”. Sondajul, care se va realiza în perioada mai- iunie va încerca să interpreteze obiectiv şansele fiecărui candidat. În acest sens, fiecare partid va apela la câte un institut de sondare a opiniei publice. „Două institute de sondare a opiniei publice recunoscute la nivel naţional, unul desemnat de PNL, iar celălalt de PSD vor realiza sondajul. Sunt chestiuni obiective care nu pot fi interpretate în niciun fel ca fiind viciate”, concluzionează Cristian Buican.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.