Săptămâna curăţeniei: gardurile vii înlocuite cu gazon şi conifere mici

0
89

Săptămâna curăţeniei: gardurile vii înlocuite cu gazon şi conifere mici

Primăria municipiului a iniţiat o amplă campanie de curăţenie a oraşului ce urmează a fi derulată în perioada 21 – 27 martie 2011 sub genericul „Săptămâna Curăţeniei – Oraşul tău e casa! Ai grijă de el! Ai grijă de ea!”. În acest context, SC Pieţe Prest SA, societate în subordinea Consiliului Local Municipal, va finaliza zilele acestea toaletarea copacilor din municipiu şi are în program mai multe activităţi specifice, printre care reamenajarea spaţiilor verzi de pe Calea lui Traian prin scoaterea gardurilor vii şi înlocuirea lor cu gazon şi grupuri de conifere mici, plantarea de trandafiri pe bd. Tudor Vladimirescu, scoaterea gardului viu de vizavi de biserica Sfinţii Petru şi Pavel şi înlocuirea lui cu grupuri de tuya – aici urmând să fie amenajat şi un loc de joacă pentru copii -, plantarea de flori sezon I în sensurile giratorii, zincarea şi vopsirea jardinierelor de pe Podul Vinerii Mari şi, ulterior, sădirea lor cu flori şi reamplasarea pe pod, precum şi plantarea a 250 de arbori (tei, mesteceni, arţari, castani ş.a.) pe bulevardele oraşului.

La solicitarea asociaţiilor de proprietari, SC Pieţe Prest SA va furniza gard viu din cel recuperat de pe Calea lui Traian în vederea plantării pe spaţiile pe care aceste asociaţii le au în administrare. Nu în ultimul rând, şi în Parcul Zăvoi s-au curăţit bordurile şi se lucrează la curăţarea lacului Zăvoi, ce urmează a fi reumplut în zilele următoare. În cadrul aceleiaşi acţiuni, miercuri dimineaţă a avut loc la Primăria municipiului o întâlnire cu toţi directorii de unităţi şcolare din Râmnic, care au prezentat principalele activităţi pe care elevii urmează să le deruleze în săptămâna viitoare, în zonele ce le sunt repartizate, totodată exprimând şi necesarul de articole pentru aceste activităţi – mănuşi, saci de gunoi, mături, var etc. – pe care SC Pieţe Prest SA urmează să le pună la dispoziţie. Primăria municipiului face apel către toţi cetăţenii din Râmnic şi în special către asociaţiile de proprietari să se implice în această activitate, astfel încât oraşul să fie pregătit cum se cuvine pentru intrarea în primăvară.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.