Zvetlana Preoteasa a pierdut alegerile pentru şefia femeilor liberale

0
70

Zvetlana Preoteasa a pierdut alegerile pentru şefia femeilor liberale

Deputatul PNL Lucia Varga a fost aleasă, sâmbătă, de către Conferinţa Naţională a Femeilor Liberale, în funcţia de preşedinte al ONFL, ea cumulând 641 de voturi „pentru” şi devansându-şi astfel contracandidata, vâlceanca Zvetlana Preoteasa, care a întrunit 321 de voturi favorabile. Astfel, Lucia Varga este noul preşedinte al ONFL.

În cursa pentru preşedinţia ONFL s-au înscris doar cele două candidate. În afară de voturile valide, au mai fost înregistrate 51 de voturi care au fost anulate. Conferinţa Naţională de desemnare a preşedintelui ONFL a fost una maraton, aceasta desfăşurându-se pe un interval de timp de circa zece ore. Lucia Varga va continua în funcţia de preşedinte al ONFL în locul europarlamentarului Norica Nicolai, care a cumulat deja două mandate în această funcţie şi a decis să nu mai candideze.
Fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, şi senatorul liberal Varujan Vosganian, au vorbit, sâmbătă, la Congresul ONFL, despre importanţa lungimii rochiei în stabilirea lungimii discursului, precum şi despre filosofia cuceririi femeilor de către bărbaţi.

Mi-a venit în minte o glumă cu parfum franţuzesc, ce se leagă de definiţia discursului şi de un element feminin. Se spune că lungimea discursului trebuie să fie precum lungimea rochiei unei femei: suficient de lungă ca să acopere subiectul, totodată suficient de scurtă ca să stârnească interesul„, a spus Tăriceanu, la începutul speech-ului său, în cadrul Conferinţei Naţionale a Femeilor Liberale. Tăriceanu a ţinut, de asemenea, să prezinte un omagiu tuturor celor care reprezintă sexul feminin şi care s-au implicat în politică cu putere, el făcând, pe de altă parte, şi referire la actualul Executiv, pe care l-a denumit „Guvernul Boc, guvern de bocitoare”.

Senatorul PNL Varujan Vosganian a avut, de asemenea, un discurs plin de apreciere la adresa femeilor liberale, el vorbind despre mitul androginului şi despre „păcatul reîntregirii”, care i-a „revenit” bărbatului. „O femeie învinsă e o femeie pe care ai pierdut-o. Dacă vrei să fie a ta, trebuie să o cucereşti”, a spus Varujan Vosganian, expunând astfel un secret al cuceririi femeilor.

Pe de altă parte, europarlamentarul PNL Norica Nicolai, le-a cerut femeilor liberale să fie puternice, dar nu în spatele unor bărbaţi puternici, ci în faţa acestora. „În spatele unui bărbat puternic e întotdeauna o femeie puternică. Aşa e. Dacă aţi ales să faceţi politică, aş vrea să fiţi femeile puternice din faţa unui bărbat puternic”, a spus Norica Nicolai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.