SENZATIONAL! Stiati ca in județul Vâlcea exista 62 de peșteri MAGNIFICE?!

0
98

Un număr de 62 de peșteri sunt cartate în județul Vâlcea, majoritatea fiind localizate în Munții Căpățânii.

„Acolo unde întâlnim calcar, cu precădere în Masivul Căpățânii, acolo aveam și cel mai mare număr de peșteri, pentru că apa a dizolvat acest calcar și au apărut respectivele fenomene carstice. Cele mai multe sau cunoscute sunt cele de pe Valea Bistriței sau Valea Cheii. Multe asemenea peșteri nu sunt indicate a fi cunoscute pentru a fi protejate de intervenția omului. Cele mai cunoscute sunt Peștera Liliecilor, Peștera Veche, Peștera Mirajului, Peștera cu Lac, Peștera Rac. Mai avem Avenul Florilor, Peșterile Rudăresei. Mai sunt și peșterile formate prin prăbușire. În orice caz, Vâlcea este un județ bogat în peșteri și turiștii care sosesc aici le pot vizita, pentru că drumurile de acces spre mare parte din ele este destul de ușor”, a precizat Ploaie.

Peştera Urşilor din Cheile Bistriţei, Munţii Căpăţânii

În Cheile Bistriţei, în amonte de Peştera Liliecilor de la mănăstirea Bistriţa (Peştera Grigore Decapolitul) se află, pe versantul drept al cheilor, la aproximativ 30 metri altitudine relativă deasupra pârâului, Peştera Urşilor. Acces din comuna Costeşti, de pe şoseaua Râmnicu Vâlcea – Tg. Jiu. (Mircea Vlădulescu)

 

Pestera Liliecilor

 

Localizare si cai de acces. Pestera Liliecilor se gaseste la capatul nordic al satului Bistrita, la 150 m distanta de manastirea Bistrita, in versantul drept al Cheilor Bistritei, la o altitudine de 850 m si 60 m fata de vale. Din soseaua Ramnicu Valcea-Targu Jiu, unde se afla un indicator ce invita la vizitarea pesterii, se intra mai intai in Comuna Costesti, iar de aici pana la pestera mai sunt 7 km. Posibilitati de cazare sunt la hoteluri, vile si pensiuni din localitatea Horezu.

Descriere. Pestera Liliecilor, in lungime de 250 m, este amenajata si electrificata. Dupa ce urcam treptele dinaintea intrarii, patrundem intr-un culoar ingust si scund care, dupa 30 m, ne conduce intr-o sala mai mare. inainte cam cu 10 m de o scara, se poate urca peste o mare lespede suspendata si patrundem intr-un culoar infundat, si reprezinta etajul superior al pesterii.

In Vâlcea county no less than 62 caves are mapped

A total of 62 caves are mapped in Vâlcea county, most of them being located in the Capitanii Mountains.

„Where there is limestone, especially in the Capățânii Massif, we had the largest number of caves, because the water dissolved this limestone and the karst phenomena occurred. Many such caves are not indicated to be known to be protected by human intervention. The best known are the Liliecilor Cave, the Old Cave, the Mirage Cave, the Cave Lake, the Rac Cave. In any case, Vâlcea is a county rich in caves and tourists who come here can visit them, because the access roads to most of them is quite easy, „Ploaie said.

The Bears Cave in Bistrita Gorge, Capatanii Mountains

In the Bistrita Gorge, upstream the Liliecilor Cave from the Bistriţa Monastery (Grigore Decapolitul Cave) the Bear Cave is located, on the right side of the gorge, about 30 meters relative altitude above the stream. Access from Costesti village, from the Râmnicu Vâlcea – Tg road. Jiu. (Mircea Vlădulescu)

 

 

 

The Bats Cave

 

Location and access routes. The Bats (Lilecilor) cave is at the northern end of the village of Bistrita, 150 m away from the Bistrita monastery, on the right side of the Bistrita Gorge, at an altitude of 850 m and 60 m above the valley. From the Ramnicu Valcea-Targu Jiu road, where there is an indicator that invites you to visit the cave, you first enter Costesti Commune, and from here to the cave there are 7 km. Accommodation possibilities are at hotels, villas and pensions in the town of Horezu.

 

Description. The cave, 250 m length, is arranged and electrified. After ascending the steps before the entrance, we enter a narrow and short aisle which, after 30 m, leads us to a larger room. before about 10 m from a ladder, you can climb over a large suspended slab and enter a clogged aisle, and represents the upper floor of the cave.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.